Companiile de stat din subordinea Departamentului pentru Energie obligate să elaboreze strategii de dezvoltare pe minimum 10 ani

22

Companiile de stat aflate în subordinea Departamentului pentru Energie vor fi obligate să realizeze strategii de dezvoltare valabile pentru cel puțin 10 ani, dar și un sistem transparent de acordare de sponsorizărilor, se arată într-un Ordin emis de către ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

‘Ministrul delegat pentru Energie a emis un ordin de ministru pentru întărirea regulilor de guvernanță corporativă în societățile de stat din domeniul energetic, ordin pe care Direcția Generală Privatizare și Administrare a Participațiilor Statului în Energie trebuie să-l pună în aplicare în perioada imediat următoare. Ordinul vizează introducerea obligativității existenței unei strategii de dezvoltare, pentru fiecare companie din subordinea departamentului, valabilă pentru un orizont de timp de minimum zece ani, o mai bună monitorizare a sistemului de achiziții publice existent în societățile energetice de stat, precum și transparentizarea modului de acordare a sponsorizărilor’, se arată într-un comunicat al Departamentului pentru Energie.

Citeste si:  Confederaţiile sindicale încep acţiunile de protest

Astfel, contractele de achiziții care depășesc valoarea de 100.000 de euro (în cazul achizițiilor de servicii), respectiv 500.000 de euro (pentru bunuri și lucrări) vor fi publicate trimestrial pe site-urile companiilor energetice de stat. De asemenea, în luna ianuarie a fiecărui an, societățile vor publica într-un raport anual toate sponsorizările efectuate în anul anterior.

Conform ministrului Răzvan Nicolescu, este ‘necesară creșterea transparenței pentru tot ceea ce înseamnă sistemul de achiziții publice și sistemul de sponsorizări în companiile de stat din sectorul energetic’.

‘În plus, vrem ca fiecare societate să aibă o gândire strategică, pe termen mai lung, care să depășească durata mandatelor actualilor administratori. Toate aceste măsuri sunt o continuare a eforturilor de îmbunătățire a guvernanței corporative, de transparentizare și eficientizare a societăților de stat din subordinea Departamentului pentru Energie’, a precizat Nicolescu. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata