Europenii folosesc din ce în ce mai mult transportul public; românii – în top, cu peste 150 de călătorii de persoană pe an

14

Gradul de frecventare a transportului public urban în țările Uniunii Europene (UE) a crescut cu 8% între 2000 și 2012, an în care au fost efectuate 49,5 miliarde de călătorii cu autobuzul, tramvaiul sau metroul, conform unui studiu al Asociației internaționale a transportului public (UITP) dat publicității luni.

Dacă sunt adăugate și trenurile pentru deplasarea la periferia orașelor, în total au fost efectuate 56,8 miliarde de călătorii în 2012 în cele 28 de state ale UE, ceea ce înseamnă o medie de 182 de milioane de deplasări zilnice, se menționează în studiu.

Citeste si:  Retrospectiva economică (săptămâna 30 iunie - 6 iulie 2014)

‘Dinamica de creștere care a apărut la începutul deceniului — și care a fost afectată de criza din 2009 — a fost susținută de evoluții mai structurale și relevă schimbări emergente în modelele de mobilitate’, precizează studiul UITP.

Practic, ‘între 2000 și 2009, creșterea constantă a numărului de călătorii a fost conformă cu creșterea echivalentă a numărului de locuitori în zone urbane în UE, ceea ce sugerează că creșterea a fost cauzată în principal de dinamica populației urbane’, notează studiul.

În această perioadă, numai anul 2009, momentul de vârf al crizei economice, a cunoscut o scădere a numărului de călătorii, de 1,7%.

Citeste si:  Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor

Dacă creșterea medie în utilizarea transportului public a fost de 8% între 2000 și 2002, cea mai mare creștere a avut-o Belgia (114%), urmată de Luxemburg (+50%), în timp ce în Franța aceasta a fost de 29%.

Austria, Suedia, Marea Britanie și Germania au înregistrat și ele o creștere a numărului de călătorii efectuate între 2000 și 2012. În schimb, Slovenia, Estonia, Ungaria și Polonia au înregistrat scăderi de 10% sau mai mari.

Studiul UITP mai notează că ‘șase dintre cele opt țări în care utilizarea transportului public pe cap de locuitor în zonă urbană a fost cea mai ridicată în 2012 — cu peste 150 de călătorii de persoană — s-au alăturat UE după 2000: Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Polonia și România’. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata