Gruparea militantă Statul Islamic (SI), cunoscută anterior ca „Statul Islamic din Irak și Levant” (EIIL), care a ocupat o mare parte a Irakului și este ținta primelor lovituri aeriene americane de la sfârșitul ocupației în 2011, a lansat un mesaj video cu amenințări la adresa Statelor Unite, informează Reuters.
‘Vă vom îneca pe toți în sânge!’, se spune, în limba engleză, într-o înregistrare video, ilustrată cu fotografia unui american decapitat în timpul ocupației americane a Irakului și victime ale unor lunetiști.
Jihadiștii declară că vor ataca peste tot americanii, în cazul în care atacurile aeriene punctuale efectuate de către aviația SUA vor provoca pierderi în rândurile grupării.
SUA au venit în sprijinul forțelor kurde în nordul Irakului, ajutându-le cu lovituri aeriene să cucerească o parte din teritoriul ocupat de militanții islamiști, care au amenințat să mărșăluiască până la Bagdad. Astfel, forțele kurde, susținute de aviația americană, au preluat duminică controlul celui mai mare baraj din Irak, situat la nord Mosul. Acesta fusese cucerit în urmă cu zece zile de jihadiștii Statului Islamic.
Cel mai recent progres al Statului Islamic, o emanație a Al-Qaida, a forțat zeci de mii de membri ai minorității etnice Yazidi și creștine să fugă din locurile natale din teamă pentru viața lor, ceea ce a alarmat guvernul de la Bagdad și aliații săi occidentali.
Spre deosebire de Al Qaida, Statul Islamic s-a concentrat până în prezent pe ocuparea de teritoriu în Irak și Siria în cadrul autoproclamatului califat, dar nu pe atacuri spectaculoase asupra unor ținte occidentale.
Președintele american Barack Obama a declarat luni, într-o conferință de presă, că Statul Islamic reprezintă o amenințare pentru Irak și întreaga regiune.
‘Nu ar trebui să existe nicio îndoială că forțele armate americane vor continua să efectueze misiuni limitate, cu care am fost de acord’, a declarat Obama, excluzând categoric o nouă trimitere a unui contingent de trupe terestre americane în Irak.
‘Nu vom trimite înapoi mii de soldați americani pentru a lua parte la acțiuni militare. Noi nu suntem armata Irakului. Noi nu suntem nici măcar forțele aeriene irakiene. În cele din urmă, Irakul însuși trebuie să-și asigure propria securitate’, a declarat Obama, reiterându-și apelul la formarea unui nou guvern irakian cât mai repede posibil, conform media de peste Ocean. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)