Am primit oferte de la societăţi multinaţionale şi chiar de la un guvern străin, declară Adrian Năstase

16

Fostul premier Adrian Năstase a declarat joi, la ieșirea din penitenciarul Jilava, că în următorii nouă ani nu va mai putea ocupa funcții publice, însă a spus că a primit oferte de la societăți multinaționale și chiar de la un guvern străin, însă nu a dorit să dea mai multe amănunte.

„Știți foarte bine că în următorii nouă ani eu practic nu voi putea să ocup funcții publice și din acest punct de vedere mi-a făcut mare plăcere să primesc diverse oferte de la niște societăți multinaționale și de la un Guvern străin. Dar dacă nu mai este nevoie de mine în România, așa cum au hotărât instanțele, în mod evident va trebui să găsesc un drum pentru viitor”, a spus Adrian Năstase.

Citeste si:  Hodorkovski, redutabilul concurent din penitenciar

El a menționat că ar putea să fie consultant politic și eventual să facă un contract cu televiziunile din România pentru a explica anumite lucruri și de asemenea are de gând și să întoarcă la catedră.

Năstase a vorbit și despre o carte pe care are de gând să o scrie, care va reflecta și experiența sa din penitenciar.

Fostul premier a adăugat că, nemaifiind membru de partid, are o libertate mai mare de exprimare și că dorește să dea o valoare mai mare opiniilor sale.

„Eu reprezint și astăzi o țintă care trebuie urmărită pe tot terenul. Sper însă că cei care se ocupă de aceste chestiuni vor înțelege că astfel de lupte nu aduc absolut nimic bun. Eu nu mai sunt un om politic, dar mai există remanentă o anumită nemulțumire, eu sper ca cei care în ultimii 10 ani m-au considerat un adversar politic să înțeleagă că nu au câștigat absolut nimic în felul acesta și ar trebui să-și reorienteze țintele”, a mai afirmat Adrian Năstase.

Citeste si:  Năstase: Nu voi recunoaşte acuzaţiile nici dacă DNA cere 10 ani de închisoare

În legătură cu cei doi fii ai săi, fostul premier a mai declarat că nu dorește ca aceștia să se implice în politica partizană și speră ca ei să reziste acestei „tentații”. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata