NASA a detectat o substanţă care distruge stratul de ozon

15

NASA a descoperit în atmosferă o cantitate inexplicabilă de tetraclorură de carbon (CC14), o substanță chimică care distruge stratul de ozon și este interzisă la nivel mondial de peste 30 de ani, a informat agenția spațială, citată joi de AFP.

Tetraclorura de sodiu, care este folosită la stingătoarele de incendii sau pentru curățarea chimică în spălătorii, a fost interzisă în 1987 în același timp cu clorofluorocarburi în cadrul Protocolului de la Montreal. Statele membre ale Protocolului nu au anunțat nicio emisie de CC14, în perioada 2007-2012.

Citeste si:  Accident avion A320: Anchetatorii francezi au recuperat sute de bucăţi din trupurile neînsufleţite

Studiul NASA arată că emisiile la nivel mondial ce conțin acest poluant sunt în medie de 39.000 de tone pe an, reprezentând circa 30% din volumul maxim înregistrat vreodată înainte de intrarea în vigoare a Protocolului internațional.

‘Nu ar fi trebuit să avem deloc emisii de CC14’, a declarat Qing Liang, cercetător al NASA la Centrul Goddard pentru zboruri spațiale din Maryland și principal autor al studiului. ‘Este clar că ne aflăm, fie în fața unor scurgeri industriale neidentificate, fie a unor emisii importante din zone contaminate, sau din surse necunoscute de CC14’, a explicat Liang.

Citeste si:  Fermitatea Poloniei pe calea reformei, posibil model pentru restul Europei

Oamenii de știință și autoritățile de reglementare în domeniu vor să identifice care este sursa pentru CC14, ce reprezenta în 2008 circa 11% din clorul ce contribuie la reducerea stratului de ozon.

În lipsa unor emisii de CC14 semnalate în atmosferă, în perioada 2007-2012, concentrațiile atmosferice ale acestui agent chimic ar fi trebuit să scadă cu 4% pe an, au remarcat oamenii de știință, subliniind că observațiile de la sol au arătat totuși o scădere de numai 1% anual. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata