DNA: Medic de la Centrul Bistriţa-Năsăud al MAI, trimis în judecată pentru reţete false

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a inculpatei Sanda-Liana Felecan, la data faptelor comisar de poliție, medic la Centrul Județean Bistrița-Năsăud al MAI, pentru întocmirea de rețete compensate false.

Potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) transmis luni , Sanda-Liana Felecan a fost deferită justiției pentru abuz în serviciu, în formă continuată, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase materiale, fals intelectual, în formă continuată și uz de fals.

Ea este acuzată că, în perioada 2009 — 2012, la Centrul Medical Județean Bistrița-Năsăud din MAI, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, a întocmit 43 rețete cu regim special pentru obținerea de medicamente compensate, pentru sine sau pentru alte persoane, fără să existe solicitări ale persoanelor menționate în rețete, fără ca aceste persoane nominalizate să fi primit rețetele în realitate, fără să fi fost consultate și fără să fi beneficiat de prescripțiile medicamentoase.

Citeste si:  Suedia este cea mai performantă economie din UE; România se situează pe penultimul loc

„De medicamentele compensate prescrise prin inserarea de date neconforme realității (în sensul că persoanele menționate au solicitat și au primit rețetele, în realitate acestea fiind întocmite prin fals intelectual realizat de Sanda-Liana Felecan, urmat de uz de fals materializat prin folosirea rețetelor) inculpata a beneficiat nelegal, cauzând un prejudiciu total de peste 8.100 lei, sumă ce reprezintă și valoarea folosului obținut, în mod fraudulos, pentru sine sau pentru alte persoane”, se arată în comunicat.

În cauză, Casa de Asigurări de Sănătate OPSNAJ și Centrul Medical Județean Bistrița-Năsăud au precizat că se constituie părți civile, iar în vederea recuperării prejudiciului s-a dispus luarea măsurii asiguratorii, în limita sumei de peste 8.100, asupra sumei deținute de inculpată în contul său bancar.

Citeste si:  "Personalitatea anului 2014": Medicii care luptă contra epidemiei de Ebola

În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bistrița-Năsăud. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata