OMS recomandă să se interzică vânzarea de ţigări electronice minorilor

45

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a recomandat marți, 26 august, interzicerea vânzării de țigări electronice minorilor, deoarece consumul acestora ar presupune ‘amenințări grave’ la adresa adolescenților, informează AFP.

Experții s-au pronunțat și pentru interzicerea țigărilor electronice în spațiile publice închise, ‘cel puțin până când se va dovedi că vaporii emanați nu sunt periculoși pentru persoanele din jur’, se arată în document publicat de OMS.

‘Probele existente arată că țigările electronice ‘nu sunt doar vapori emanați în aer’, cum spun adesea producătorii’, notează OMS. Folosirea lor ‘constituie amenințări grave pentru adolescenți’ și pentru femeile însărcinate, adaugă experții.

Citeste si:  Vârstnicii uşor supraponderali trăiesc mai mult

Potrivit OMS, există probe suficiente pentru a avertiza ‘copiii, adolescenții, femeile însărcinate sau cele care vor să aibă copii’ asupra consecințelor pe care le poate avea pe termen lung asupra ‘dezvoltării creierului’ fumatul țigărilor electrice.

Recomandările au fost publicate de OMS în perspectiva celei de-a șasea sesiuni a conferinței ministeriale a statelor părți la Convenția cadru privind lupta anti-tutun (FCTC), care va avea loc în perioada 13-18 octombrie la Moscova. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata