265 de ani de la naşterea scriitorului Johann Wolfgang von Goethe

‘Sunt, și rămân, și plăsmuiesc,după chipul meu, oameni,un neam care-asemenea miesă se bucure, să se desfete, să pătimească și să se-alineși, plin de dispreț, să te-nfrunte,ca mine !'(Prometeu, 1785)

Johann Wolfgang von Goethe, una dintre cel mai de seamă figuri ale umanității, scriitor, savant, gânditor, s-a născut la 28 august 1749, la Frankfurt pe Main, într-o familie burgheză. A primit o educație rigidă de la tatăl său, consilierul imperial Johann Kaspar Goethe, și de la profesorii particulari cu care a învățat limbi străine, a studiat istoria, științele naturale, matematica, desenul și muzica, a practicat scrima și călăria.

Între 1765-1768, a urmat studii de drept la Leipzig și a luat lecții de desen și gravură, dar le-a întrerupt din cauza stării precare de sănătate. În 1766 apare prima poezie publicată a lui Goethe „Coborârea din Infern a lui Isus Cristos” iar, în 1769, apare placheta „Cântece noi”.

A reluat studiile în 1771, la Strasbourg. Anii următori, i-a petrecut la Frankfurt și Wetzlar. Au fost ani de afirmare literară în spiritul curentului „Sturm und Drang”, al cărui organ programatic, ziarul „Frankfurter Gelehrte Anzeigen”, l-a editat împreună cu Johann Gottfried Herder și Johann Heinrich Merck. La îndemnul lui Herder, care îi influențează profund viziunea despre poezie, Goethe culege în Alsacia cântece populare germane. Face cercetări de magie și alchimie, care-i atrag porecla de „Doctor Faust”.

Citeste si:  Ultima strigare pentru cei care doresc să se debranşeze

În vara anului 1773, începe să scrie „Faust”. Termină de scris piesa „Gotz von Berlichingen” (1773) și drama „Clavigo” (1774). Din dragostea nefericită pentru logodnica unui prieten se naște „Suferințele tânărului Werther” (1774), romanul care avea să-l facă celebru.

În 1775, face prima călătorie în Elveția. În același an, ducele Karl-August von Weimar îi oferă postul de ministru. Goethe se dovedește un bun organizator și reformator cu vederi înaintate. În 1776, se naște dragostea sa pentru Charlotte von Stein, care durează până în 1788, reflectată în lirica acelor ani. Publică baladele „Erlkönig” și „Pescarul”.
În 1780, intră în loja masonică iar în 1783 intră în ordinul masonic al Iluminaților.

Călătoria de doi ani în Italia (1786-1788) marchează ceea ce s-a numit „perioada clasică”, în care publică dramele „Ifigenia în Taurida” (1779) și „Torquato Tasso” (1790).

În 1788, se întoarce la Weimar, unde este eliberat din funcțiile administrative. În această perioadă, îndrăgostește de Christiane Vulpius, pe care o angajează menajeră și se căsătorește cu ea în 1806.

În 1790, face a doua călătorie în Italia. Scrie „Epigramele venețiene”. Începe studiul despre teoria culorilor. Publică, în volumul 7 al operelor sale, texte scrise pentru „Faust”.

Citeste si:  Book market: editions by 40 pct lower, but more titles

În 1791, preia conducerea teatrului de curte de la Weimar. În 1794, începe prietenia cu Friedrich Schiller, care durează până la moartea acestuia, în 1805.

Întreprinde a treia călătorie în Veneția, în 1797, și reia scrierea la „Faust”, alcătuind un nou plan al operei.

Doi ani mai târziu, termină romanul autobiografic „Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister”, considerat cel mai valoros roman educativ și de formare a unei personalități din întreaga literatură germană.

După moartea lui Schiller, Goethe termină partea întâi din „Faust” (1805), scrie romanul „Afinități elective” (1809), formulează „Teoria culorilor” (1810), publică „Poezie și adevăr” (1811-1814), primele părți din „Divanul occidental-oriental” (1811-1813), „Anii de peregrinări ai lui Wilhelm Meister” (1821) și, cu puțin timp înainte de a muri, termină „Faust II”, care apare spre sfârșitul anului 1832, în primul volum de opere postume.

În „Faust”, scriitorul adună toate experiențele sale, dând opera sa cea mai bogată și cu orizontul cel mai întins, reușind să depășească vechile limite și să găsească acel îndemn către creația în serviciul oamenilor, în a cărei cristalizare poetică civilizația modernă a descoperit unul dintre poemele ei cele mai reprezentative. Începută în tinerețe și continuată pe parcursul a șase decenii, această operă de mare amplitudine sintetizează experiența de viață și gândirea marelui poet.

Citeste si:  Patru nave NATO în Marea Neagră, în următoarele zile

Deceniile de după moartea prietenului Schiller îi mai aduc bătrânului Goethe — pentru care geniul este o „pubertate repetată” — și câteva mari pasiuni sentimentale.

În pragul bătrâneții, casa din Weimar devine loc de pelerinaj pentru cei care veneau să-l vadă pe vestitul „patriarh”. Deși bătrânul ursuz îi primea rece, mai toți erau fascinați de apariția lui olimpiană. În ultimii ani de viață, Goethe își îngrijește ultima ediție de opere — 40 de volume apărute în anii 1827-1830, urmate de alte 20 de volume apărute în perioada 1833-1842. Marea ediție din Weimar, care mai cuprinde și scrierile științifice, jurnalele, însemnările și corespondența, însumează 133 de volume, mărturie a celei mai prodigioase activități desfășurate de vreun scriitor german

”Sunt, și rămân, și plăsmuiesc,după chipul meu, oameni,un neam care-asemenea miesă se bucure, să se desfete, să pătimească și să se-alineși, plin de dispreț, să te-nfrunte,ca mine!” (Prometeu, 1785)

Johann Wolfgang von Goethe, cel mai de seamă reprezentant al clasicismului german, s-a stins din viață la 22 martie 1832. Ultimele lui cuvinte au fost „lumină, mai multă lumină”, în camera ce i se părea tot mai întunecată. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: wikipedia.org

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata