Rusia va rămâne un furnizor de energie de încredere al Europei

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că Rusia este și va fi un furnizor de încredere de gaze naturale către Europa, ca răspuns la avertismentele Kievului că Moscova ar putea opri alimentarea cu combustibil a continentului în această iarnă, informează Reuters.

„Rusia a fost, este și va fi un furnizor de încredere de resurse energetice pentru Europa”, a declarat Peskov jurnaliștilor.

„Sperăm că Ucraina la rândul ei va garanta tranzitul nestingherit”, a adăugat el.

Anterior în aceeași zi, premierul ucrainean Arseni Iațeniuk a declarat că Kievul este la curent cu planuri ale Rusiei de a opri livrările de gaze naturale către Europa în această iarnă, comentarii respinse prompt de ministrul rus al energiei Aleksandr Novak.

Novak a calificat comentariile lui Iațeniuk o „încercare neîntemeiată de a induce în eroare în mod intenționat sau dezinforma consumatorii europeni în legătură cu gazul rusesc”. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.