Cei 485 de delegați social-democrați care au participat, joi seară, la Conferința municipală Bacău a PSD au votat în unanimitate pentru candidatura premierului Victor Ponta, liderul formațiunii, la Președinția României.
,,Agenda Conferinței a mai cuprins pe lângă nominalizarea, susținerea verbală de către cei ce au luat cuvântul și votarea candidatului nostru la prezidențiale, Victor Ponta, prezentarea și aprobarea Raportului de activitate pentru perioada 31 mai 2013 — 28 august 2014.
Documentul reliefează, în primul rând, progresul înregistrat de organizația noastră în intervalul de timp amintit, atât în ceea ce privește sporirea numărului de membri, implicarea acestora în activitățile inițiate de social-democrații băcăuani, dar și rezultatul notabil, 34% din voturi, înregistrat în alegerile europarlamentare față de precedentul scrutin electoral, din iunie 2012, când PSD Bacău obținea doar puțin peste 20% din opțiunile electoratului din municipiu”, a declarat vineri,deputatul Cosmin Necula, președintele organizației municipale a PSD.
Potrivit acestuia, organizația municipală numără în prezent aproximativ 2.500 de membri cotizanți, iar în ultimul timp s-a înregistrat și o implicare a multor băcăuani din domeniul intelectual, care preferau până acum să stea în expectativă
Candidatura premierului la cea mai înaltă funcție în stat va fi supusă aprobării, în data de 12 septembrie, și de Conferința Județeană a PSD. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)