O femeie din județul Botoșani a obținut permisul de conducere la vârsta de 70 de ani, a declarat, joi, 28 august, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCIV), Dănuț Ciubotaru.
Potrivit acestuia, femeia, a cărei identitate nu a fost dezvăluită, a urmat cursurile unei școli de șoferi și a susținut de mai multe ori examenul pentru obținerea permisului categoria B.
Ea a promovat testarea teoretică și cea practică în urmă cu peste o lună, devenind astfel cel mai vârstnic absolvent de școală de șoferi din ultimii doi ani.
Recordul de cel mai vârstnic candidat la obținerea permisului auto l-a deținut, în 2012, o femeie de 78 de ani.
Potrivit datelor SPCRPCIV, în județul Botoșani, 3.152 de persoane cu vârste de peste 70 de ani au permis de conducere.
În altă ordine de idei, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din municipiul Botoșani, deține recordul în ceea ce privește numărul de examene date pentru a intra în posesia permisului. Din 2007 până în prezent, acesta a dat examen de peste 100 de ori, însă nu a obținut niciodată mai mult de 14 puncte la examenul teoretic. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)