Constantin Brâncoveanu – un domn ”gospodar, credincios, iubitor de artă şi cultură”

24

În a doua jumătate a secolului al XVII-lea în Țările Române dominația otomană s-a accentuat, știrbindu-le autonomia internă, mai ales prin amestecul sultanului în numirea domnilor. Turcii recurgeau frecvent la schimbarea acestora, pentru a împiedica consolidarea domniei. Mai mult, domnii erau controlați de dregători trimiși periodic de Înalta Poartă sau erau chiar ei chemați la Constantinopol, în timp ce în divanuri pătrund tot mai mulți greci, oameni de încredere ai Porții.

În Țara Românească și Moldova este și o perioadă în care anumite grupări boierești încearcă să-l aducă pe domn sub controlul lor. În Țara Românească este perioada luptelor dintre două facțiuni boierești — Cantacuzinii și Bălenii—, soldate cu dese schimbări ale domnilor pe tronul țării. Șerban Cantacuzino, numit domn de către Poarta otomană în 1678, a reușit însă să instaureze o domnie autoritară (1678-1688).

În plan extern Poarta este obligată tot mai mult la o politică de defensivă, ceea ce duce la o accentuare a regimului politic și economic otoman în țările române, după cum reiese din numeroase documente și acte ale vremii. A fost mărit haraciul, la fel și peșcheșurile, darurile de mucarer (pentru confirmarea domniei), a crescut numărul prestațiilor în muncă și în natură (lucrul la cetăți, drumuri, contribuții la aprovizionarea expedițiilor militare otomane), iar monopolul comercial se accentuează. În plus, Țările Române aveau de suportat și desele campanii ale turcilor, tătarilor, austriecilor, precum și prezența trupelor acestora.

Citeste si:  Prinţul Paul ar fi vizat în dosarul lui Remus Truică

Odată ajuns pe tronul Țării Românești, Constantin Brâncoveanu s-a preocupat în primul rând de orânduirea treburilor interne.

”Gospodar, credincios, iubitor de artă și de cultură, Constantin Brâncoveanu este una din figurile cele mai de seamă ale trecutului nostru. El simbolizează epoca de strălucire a spiritului românesc. Iar sfârșitul său tragic, suportat cu tărie de suflet adevărat creștinească, adaogă chipului său aureola de martir”, scria despre principele muntean Constantin C. Giurescu în sinteza sa ”Istoria românilor”.

Brâncoveanu a continuat politica de reconciliere a celor două grupări boierești aflate în conflict și a izbutit să-și asigure o domnie lungă (de peste 25 de ani) și stabilă și o perioadă de bunăstare pentru Țara Românească.

Citeste si:  Pelerin pe drumul "Athosului românesc"

Regimul fiscal și obligațiile stabilite pentru contribuabili, în condițiile sporirii cererilor din partea Imperiului otoman, avuseseră consecințe deosebit de grele, în special asupra populației rurale, numeroși locuitori ai satelor neaservite ajungând să-și piardă pământurile. Dislocarea populației, pustiirea satelor, împuținarea contribuabililor afectau încasările vistieriei. Ca atare, Constantin Brâncoveanu a fost preocupat să aibă o evidență cât mai bună a finanțelor țării și ale curții domnești, fapt dovedit de documente ale vremii, precum „Condica de venituri și cheltuieli”, dar și de un caiet personal de însemnări al voievodului („Catastihul-jurnal”).

Reforma fiscală inițiată în anul 1701 de principele muntean a fost bazată pe generalizarea „ruptei„, o practică mai veche a vistieriei de a încheia înțelegeri („rupte”) cu un grup de contribuabili prin care mulțimea dărilor era înlocuită cu o sumă fixă, plătită la anumite termene (4 termene în cazul reformei fiscale a lui Constantin Brâncoveanu). Reforma fiscală de la 1701 a dus la creșterea numărului contribuabililor din Țara Românească, dar și la eliminarea, în mare parte, a abuzurilor săvârșite de numeroșii dregători cu atribuții fiscale.

Citeste si:  Pantaloni fabricaţi în judeţul Covasna - în magazinele de lux din Europa

Locuitori din Moldova, Transilvania, dar și de la sud de Dunăre au venit atunci în Țara Românească ca să beneficieze de condițiile de stabilitate fiscală create de reforma lui Brâncoveanu.

De creșterea numărului contribuabililor a căutat să profite și Poarta otomană, care a sporit obligațiile Țării Românești. Într-o scrisoare adresată brașovenilor de Constantin Brâncoveanu în anul 1705 domnul muntean spunea: „Veți ști și dumneavoastră că ajungând țara aceasta la mare greu, de vreme ce i s-au dus numele la Poarta Împărăției turcești cum că într-această țară s-au strânsu atâta om și atâta dobitoc și den țara turciască și den țara ungurească și den Moldova de iaste plină de oameni și de dobitoace”.

În pofida fiscalității excesive, a existat un cadru intern propice dezvoltării economice, mai ales că, după bătălia de la Zărnești (1690), Țara Românească a fost mai ferită de invaziile oștilor străine. Stabilitatea internă a îngăduit revigorarea agriculturii, a creșterii vitelor, a meșteșugurilor, a negoțului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata