70 de ani de la moartea prozatorului şi dramaturgului Liviu Rebreanu

Marele scriitor Liviu Rebreanu s-a născut în satul Târlișiua, județul Bistrița-Năsăud. După efectuarea studiilor gimnaziale la Năsăud și Bistrița (1895-1899), a urmat Școala superioară militară din Sopron (Ungaria) și Academia Militară „Ludoviceum” din Budapesta (1903-1908 ).

Ajuns ofițer în armata austro-ungară, a fost trimis, în 1908, la garnizoana honvezilor regali din Gyula, de unde a demisionat, în același an, în urma unui conflict cu autoritățile. În 1909 a participat la serbările „Astrei”, unde a cunoscut numeroși scriitori din țară, cu ajutorul cărora a trecut munții, stabilindu-se la București. La 15 februarie 1910, la cererea guvernului ungar, a fost încarcerat la Văcărești și extrădat, apoi închis la Gyula până în august 1910.

A fost secretar literar la Teatrul Național din Craiova (1911-1919) — unde a întâlnit-o pe viitoarea sa soție, actrița Fanny Rădulescu.

A fost secretar (1914), vicepreședinte (1923) și președinte al Societății Scriitorilor Români (ales în 1925). În această calitate a participat la diverse manifestări literare din țară și străinătate (delegat la Congresul internațional al scriitorilor și Congresul autorilor dramatici). A mai fost și director al Teatrului Național din București (1928-1930 și 1940-1944); președinte al Asociației pentru educația poporului.

Citeste si:  HIPNOS SRL - notificare privind deschiderea procedurii de insolvenţă

A debutat în revista „Luceafărul” (la 1 noiembrie 1908), a colaborat la „Convorbiri critice” (în paginile căreia a debutat în 1909 cu nuvela „Volbura dragostei (Cântecul iubirii)”), „Lumina”, „Flacăra”, „Revista idealistă”. Revenit la București în 1910, după detenția de un an de la Gyula, și-a continuat activitatea jurnalistică la „Rampa”, „Viața românească”, „Adevărul” și a editat împreună cu Mihail Sorbul revista de teatru „Scena” (la 15 septembrie 1910). În 1919 a început colaborarea la cenaclul și revista „Sburătorul”, cu cronici de teatru și nuvele.

De asemenea, a condus și revistele de mare prestigiu „Mișcarea literară” (1924-1925) și „România literară” (1932-1934).

Citeste si:  Proiectul de lege privind măsurile de siguranţă pentru copii în vehicule, adoptat în Senat

Editorial a debutat cu volumul de nuvele „Frământări” (1912), urmat de volumele: „Golanii” (1916), „Mărturisire” (1916), „Răfuiala” (1919), în care sunt adunate schițele și nuvelele publicate deja în periodice.

Gloria literară a lui Rebreanu s-a datorat romanului „Ion” (1920) — prima versiune a acestuia fiind finalizată în timpul ocupației germane—, roman pentru care scriitorului i-a fost acordat Premiul „Năsturel-Herescu” al Academiei Române.

Succesul de care s-a bucurat primul mare roman al său a fost susținut și de următoarele: romanul psihologic „Pădurea spânzuraților” (1922) — Marele Premiu al romanului al Societății Scriitorilor Români; „Adam și Eva” (1925), „Ciuleandra” (1927), „Crăișorul” (1929), „Răscoala” (1932), „Jar” (1934), „Gorila” (1938), „Amândoi” (1940). În paralel a scris și piese de teatru — „Cadrilul” (reprezentată în premieră în 1919), „Plicul” (1923), „Apostolii” (1926)—, considerate de unii critici și istorici literari sub nivelul artistic al romanelor.

Citeste si:  "Cum i-am dat fiului meu autism" - o mamă îşi pune sufletul pe tavă, sperând că va salva alţi copii

Merită menționate și alte opere ale sale: „Calvarul” (1919), „Răscoala moților” (1919), „Norocul” (1921), „Cuibul viselor” (1927) — nuvele și schițe, „Cântecul lebedei” (1927), „Metropole. Berlin. Roma Paris” (1931). A tradus mult din Gorki, Cehov, Tolstoi, Balzac, Prevost, Zola, Nietzsche.

A mai fost distins cu Premiul național pentru proză (1929).

Membru al PEN-Clubului (1933); membru titular (ales la 25 mai 1939) al Academiei Române, unde a ținut, în 1940, celebrul discurs de recepție „Laudă țăranului român”.

Prin întreaga sa operă romanescă, mai ales prin capodoperele sale — „Ion”, „Pădurea spânzuraților”, „Răscoala”—, Liviu Rebreanu rămâne în istoria literaturii noastre drept creatorul romanului românesc modern, el „fiind în proză ceea ce a fost și a rămas Eminescu în poezie”, după cum consideră Ion Dodu Bălan. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata