Dragnea: Între România și China există un real potenţial de colaborare pe domenii ca agricultura, energia, transporturile

12

Vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării, a declarat luni, 1 septembrie, la întâlnirea cu reprezentanții principalelor companii și bănci chineze care derulează afaceri sau doresc să investească în România, că perioada de tatonare a dezvoltării relațiilor economice și comerciale începe să se finalizeze cu proiecte concrete în beneficiul ambelor state și că există un real potențial de colaborare între partea română și cea chineză în domenii precum energie, agricultură, transporturi și exportul către China a produselor de origine animală.

„În ultimul an, după ce am fost desemnat prin decizia primului-ministru ca și coordonator al proiectelor dintre România și China, am acordat mult timp dezvoltării relațiilor economice și comerciale, precum și relațiilor de investiții dintre cele două țări. Am convingere că această perioadă de tatonare, perioada de început începe să se finalizeze în proiecte și investiții concrete în beneficiul ambelor părți.

În această perioadă noi am acumulat suficiente cunoștiințe concrete despre așteptările dumneavoastră și în același timp reprezentanții companiilor chineze au avut ocazia să se familiarizeze cu condițiile legislative atât din România, cât și din Uniunea Europeană. Îmi doresc ca în perioada imediat următoare relațiile politice și diplomatice excelente să se materializeze în proiecte de investiții concrete. Avem un potențial real de colaborare pentru realizarea unor investiții în domeniile pe care primul-ministru vi le-a prezentat:energie, agricultură, transporturi, creșterea exportului din România a produselor de origine animală și nu numai”, a declarat vicepremierul Liviu Dragnea.

Citeste si:  Prima fermă sută la sută eco din lume ridicată în Munţii Carpaţi

El a adăugat că pe lângă resursele bogate pe care le are România, în țara noastră există și forță de muncă bine calificată.

„Faptul că o companie chineză a câștigat recent licitația pentru un proiect în domeniul energiei, un proiect mare, arată că sunteți parteneri serioși și parteneri de încredere (…) Așa cum v-a prezentat premierul Victor Ponta, avem determinarea să sprijinim investițiile în domeniul energiei pentru a face din România un actor important în piața de energie la nivel regional.

Creșterea gradului de interconectare cu țările vecine a rețelei electrice cu Moldova, Serbia, Ungaria, Bulgaria și cu posibilități de extindere spre Turcia reprezintă o prioritate pentru România. Pe de altă parte, cuplarea pieței din România, cu Ungaria, Cehia și Slovacia prevăzută pentru noiembrie anul acesta creează premisele intensificării exportului de energie electrică. Putem să înțelegem că nu vă este ușor cu legislația europeană, nici nouă nu ne-a fost ușor, dar cred că, cu răbdare, cu tenacitate, perseverență și voință, vom reuși să punem în practică proiecte, importante, proiecte ambițioase „, a declarat Dragnea.

Citeste si:  Dragnea: În 2014 nu se pune problema ca PSD să voteze legea amnistiei

Vicepremierul român a afirmat că investitorii chinezi vor găsi în România un sprijin instituțional pentru a facilita înțelegerea unei piețe europene care are reguli diferite.

El a adăugat că autoritățile române acordă o importanță la fel de mare și dezvoltării relațiilor de colaborare cu instituțiile financiare chineze.

„Ne bucurăm că există interes ca bănci importante din China să participe la finanțarea marilor proiecte de investiții din România. De asemenea, la nivelul instituțiilor centrale au fost demarate discuții pentru îmbunătățirea sistemului de taxare și sperăm ca în viitorul apropiat să fie renegociată Convenția pentru evitarea dublei impuneri. Este un Acord semnat acum 22 de ani și credem că poate fi îmbunătățit în beneficiul ambelor părți”, a declarat vicepremierul român.

Citeste si:  ÎCCJ: Zeci de martori audiaţi în dosarul referendumului

Liviu Dragnea a adăugat că guvernanții de la București încurajează și parteneriatele private cu companii românești, în special în domeniul agricol și al creșterii animalelor.

„Nu în ultimul rând, îmi exprim aprecierea pentru eforturile depuse de autoritățile chineze pentru redeschiderea cursei directe București-Beijing și am convingerea că această interconectare va micșora distanța dintre cele două țări și, de ce nu, distanța dintre investitori și proiecte”, a mai spus vicepremierul român.

Viceprim-ministrul și ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Liviu Dragnea, va semna în China Acordul între Guvernul României și cel al Republicii Populare Chineze privind cooperarea în domeniul utilizării pașnice a energiei nucleare, la finalul discuțiilor pe care premierul român Victor Ponta și prim-ministrul Li Keqiang le vor avea în cursul după-amiezii de luni în plenul celor două delegații. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata