Afacerile din industrie au crescut, în judeţul Iaşi, cu 4,1% în primele 4 luni

11

Județul Iași a înregistrat, în primele patru luni ale anului, o creștere a cifrei de afaceri din industrie de 4,1% comparativ cu perioada similară din 2013, în timp de producția industrială a crescut cu 3,5%, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică.

Ramurile industriale cele mai dezvoltate din județul Iași sunt: IT&software, farmacie, textile, metalurgie și construcții.

Județul Iași are și un potențial turistic semnificativ, printre atracțiile turistice numărându-se: cea mai veche biserică din Moldova care a avut pictură exterioară — Biserica Sf. Gheorghe Harlau; cel mai vechi lăcaș de cult din Iași — Biserica „Sf. Nicolae Domnesc”, ctitorită de Ștefan cel Mare între anii 1491 — 1492; cea mai veche dintre casele de rugăciune evreiești din România — Sinagoga Mare; cea mai mare biserică armeană din România, cu o vechime de peste 600 ani — Biserica Armeană; primul muzeu memorial de literatură din România — Muzeul „Ion Creangă” (Bojdeuca); cel mai vechi monument din România: Monumentul Legilor Constituționale, cunoscut ca Obeliscul cu lei, realizat de Mihail Singurov, în 1834, după un proiect al lui Gh. Asachi — Parc Copou; prima Gradină Botanică din România; cea mai veche instituție de învățământ superior din România — Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ (1860); ultima ctitorie a lui Ștefan cel Mare — Mănăstirea Dobrovăț etc.

Citeste si:  Emil Boc: Avem probleme cu implementarea programelor europene

În primele patru luni ale acestui an, în județul Iași au fost înregistrate 52.689 sosiri turiști și 107.076 înnoptări. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 20,2% în ianuarie, de 25,1% în februarie, 28,8% în martie și 27,1% în aprilie.

La finele lunii aprilie 2014, efectivul salariaților din județul Iași era de 146.471 persoane, cei mai mulți lucrând în servicii — 98.791 persoane.

Rata șomajului era de 5,2%, ușor peste media la nivel național, de 5,1%, iar numărul șomerilor se ridica la 15.589 persoane, din care 6.034 femei.

Citeste si:  Claudia Ana Moarcăş - propusă ministru al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice

Câștigul salarial mediu brut la nivelul județului era de 2.105 lei la sfârșitul lui aprilie, iar cel mediu net de 1.520 lei.

Numărul persoanelor juridice active în județul Iași era de 22.386, la finele lunii iulie. 38,37% dintre acționarii/asociații persoanelor juridice active în județ erau femei, iar 44,05% dintre aceștia au până în 39 de ani, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului.

În primele șapte luni ale anului, în județul Iași, au fost realizate 2.318 de înmatriculări de persoane fizice și juridice. De asemenea, 2.129 de societăți au fost radiate, 337 și-au suspendat activitatea, 272 au fost dizolvate și 538 au intrat în insolvență. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata