India în alertă: Al-Qaida a anunţat înfiinţarea unei ramuri locale a organizaţiei pe teritoriul indian

Autoritățile indiene au ordonat joi, 4 septembrie, reprezentanților mai multor provincii ale sale să fie în alertă sporită după ce liderul Al-Qaida, Ayman Al-Zawahri, a anunțat înființarea unei ramuri locale a organizației sale în India și în vecinătatea ei, potrivit unui înalt oficial guvernamental indian, citat de agenția Reuters.

Într-o înregistrare video postată online, Al-Zawahri a promis extinderea legii islamice și ”înălțarea steagului jihadului” pe cuprinsul Subcontinentului Indian. Guvernul indian crede că înregistrarea video este autentică și a avertizat autoritățile locale, a afirmat un oficial care a participat la o conferință pe teme de securitate, în cadrul căreia s-a discutat cu ministrul de interne despre înregistrarea video.

”Această chestiune a fost luată foarte în serios. A fost dată alerta”, a declarat oficialul pentru agenția Reuters.

Forțele de securitate indiene sunt de obicei în stare de alertă din cauza atacurilor militanților islamiști interni și a grupurilor antiindiene cu baza în Pakistan. Nu este deocamdată clar ce măsuri suplimentare au fost luate.

Durata și conținutul înregistrării video sugerează opoziția dintre Al-Qaida și mult mai puternicul său rival din Siria și Irak, Statul Islamic (SI), care a început să obțină sprijin în Asia de Sud.

Anunțul lui Al-Zawahri a făcut, de asemenea, referire la Gujarat, statul de unde provine premierul indian Narendra Modi, un naționalist hindus.

Modi a fost mult timp urât de către grupurile islamiste din cauza tulburărilor religioase care au avut loc în timpul mandatului său de șef al guvernului statului Gujarat în 2002, când au murit peste 1.000 de persoane, în principal musulmani.

”În contextul înregistrării video, vom fi în stare de alertă sporită. Vom colabora strâns cu guvernul central pentru a aborda orice amenințare survenită la adresa statului”, a declarat S.K. Nanda, din cadrul departamentului de interne din Gujarat. Alerta sporită de securitate declarată în stat implică activarea rețelelor de informatori în zonele sensibile.

Al-Zawahri a descris înființarea ”Al-Qaida din Subcontinentul Indian” drept o veste bună pentru ”musulmanii din Myanmar, Bangladesh, Assam, Gujarat, Ahmedabad și Kashmir” și că noua ramură a organizației îi va salva pe musulmani de la nedreptate și opresiune.

Ahmedabad este principalul oraș din statul indian Gujarat, aflat la granița cu Pakistanul, vechi rival al Indiei. Assam este un stat indian unde tensiunile religioase sunt puternice și unde în ultimii doi ani au avut loc masacre în rândul musulmanilor comise de populații tribale.

Potrivit declarațiilor unui oficial din cadrul poliției, Gujarat este în fruntea listei cu organizații militante, inclusiv Al-Qaida, de la tulburările din 2002. ”Acum va fi cu atât mai mult cu cât Narendra Modi este prim-ministru”, a declarat oficialul sub rezerva anonimatului.

Musulmanii reprezintă în procente 15% din populația Indiei, dar numeric sunt estimați la 175 milioane, aceasta fiind cea de-a treia mare comunitate de musulmani din lume.

Tensiunile dintre hinduși și musulmani din Subcontinentul Indian au crescut după ce Pakistanul a fost format din zone majoritar musulmane ale Indiei în 1947, printr-o separare violentă, care s-a soldat cu moartea a sute de mii de persoane.

Kashmirul, care este revendicat atât de India, cât și de Pakistan, a atras mult timp combatanți mujahedini străini, precum și militanți separatiști formați pe plan local. În iunie, Al-Qaida a difuzat o înregistrare video în care făcea apel la tinerii radicali din Kashmir să se inspire de la militanții din Siria și Irak și să se alăture ”jihadului global”.

Surse din domeniul serviciilor secrete din Kashmirul aflat sub control indian au declarat joi pentru Reuters că, până în prezent, n-au fost depistate urme ale Al-Qaida în regiunea himalayană învecinată cu Pakistan și China.

În India au avut loc mai multe atacuri comise la scară largă de către militanți islamiști, cel mai recent fiind cel din 2008 de la Mumbai (Bombay), care a fost întreprins de combatanți pakistanezi și care s-a soldat cu 166 de morți.

Periodic, grupuri interne mai mici de militanți procedează la detonarea de bombe, dar nu au reușit să întreprindă un atac major. La începutul acestui an, serviciile secrete indiene anunțau că o mică mulțime de bărbați s-au alăturat mișcării de insurgență din Levant, ei fiind printre primele cazuri cunoscute de indieni care aderă la jihad în străinătate.

În ultimele săptămâni, grupuri naționaliste hinduse, simpatizante ale premierului Modi, au provocat tensiuni religioase, susținând că există o conspirație islamistă pentru a seduce femei hinduse și a le converti la islam. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.