Doi cântăreţi de folk rock s-au apucat să construiască mici case de poveste – GALERIE FOTO

Când eşti artist n-ai cum să nu fii sensibil şi n-ai cum să nu-ţi extinzi creativitatea dincolo de arta pe care ai ales-o pentru a te exprima. Într-un fel aşa au păţit şi cei doi artişti de folk rock despre care am să-ţi scriu aici şi despre casa cărora am aflat de la Doina Avramescu.

Ceea ce au avut în comun, dincolo de muzică, a fost visul comun din copilărie de-a avea propria căsuţă în copac. Și-au unit forţele şi au ajuns la concluzia că dacă ei şi-au putut îndeplini visul îi pot ajuta şi pe alţii.

Citeste si:  Absorbţia fondurilor structurale şi cercetarea nemulţumesc membrii CCIB

Cât au ridicat casa în copac, prima lor lucrare, au învăţat multe, au căutat şi au dat peste meşteri pricepuţi, dar şi peste designeri. Au pus şi ei mâna la lucru, dar dacă tot au trecut prin nenumărate păţanii şi au aflat o grămadă de chestii folositoare pe cheltuială proprie s-au gândit să-şi o facă o echipă selectându-i pe cei mai buni specialişti pe care i-au testat.

Aşa le-a venit ideea să facă firma Lindcroft, a cărei denumire e o combinaţie între numele lor de familie Tim Lindberg şi Daniel Huscroft. Sincer nu le-am ascultat versurile cântecelor, dar nu m-ar prinde mirarea să aibă piese muzicale despre căsuţe şi vise ale copilăriei.

Citeste si:  Tribunalul Bucureşti decide dacă Mihai Stoica poate fi eliberat

Construcţia care a făcut însă furori pe internet a fost cabana miniaturală denumită The Winckler, un refugiu minunat situat în sudul Insulei Vancouver din British Columbia, partea dinspre Pacific a Canadei, mai exact în oraşul Victoria, capitala regiunii. Cu vedere către ocean şi ridicată pe un teren în pantă cu vegetaţie abundentă în jur, căsuţa chiar pare desprinsă dintr-un basm. A fost realizată manual în întregime, chiar şi pereţii tencuiţi cu stucco fiind modelaţi în detaliu.

Acoperişul însă este spectaculos. Fiecare şită folosită pentru învelitoare a fost nu doar cioplită individual din lemn de cedru, ci şi curbată sub acţiunea vaporilor pentru a urma cât mai fidel liniile sinuoase şi asimetrice ale pantelor acoperişului. De asemenea, tâmplăria a fost şi ea supusă unor tratamente speciale pentru a se obţine formele atipice.

Citeste si:  Doar unul din doi tineri practică activităţi fizice în timpul liber

Îmi pare tare rău că nu au publicat şi imagini de la interior, dar oricum judecând după faţadele ei pare a fi un loc unde să-ţi creezi propriile amintiri de poveste. Uite aici site-ul lor lindcroft.com şi pagina lor de Facebook. Sper să te inspire şi pe tine!

 

Adela Pârvu

www.adelaparvu.com

[nggallery id=182]

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata