Global Positioning System (GPS), în traducere ”Sistem de Poziționare Global”, este un sistem de navigație bazat pe sateliți spațiali care furnizează informații despre loc și timp, indiferent de condițile meteorologice, oriunde pe glob sau pe lângă acesta unde există câmp vizual neobturat la patru sau mai mulți sateliți. Sistemul furnizează capabilități importante utilizatorilor militari, comerciali și civili din lumea întreagă.
Primul GPS a fost inventat de J.W. Jones, în 1909. Dispozitivul ”Jones Live Map” a fost primul sistem de ghidaj pentru automobiliști realizat pe vremea când călătoria cu mașina era o adevărată aventură: nu existau autostrăzi, drumuri erau foarte puține și cu multe gropi, iar stațiile de carburanți erau la sute de kilometri distanță una de cealaltă. Dispozitivul inventat de Jones consta într-un sistem de discuri imprimate cu hărți care îi arăta șoferului direcția prin manevrarea unui cadran special.
Design-ul GPS-ului este parțial bazat pe sisteme similare de radio-navigație la sol, cum ar fi LORAN și Decca Navigator, dezvoltate la începutul anilor ’40 și folosite de Marina Regală Britanică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
În anul 1956, fizicianul germano-american Friedwardt Winterberg a propus un test al relativității generale (pentru încetinirea timpului într-un câmp gravitațional puternic) folosind ceasuri atomice exacte amplasate pe orbită în interiorul sateliților artificiali.
Ulterior, calculele folosind relativitatea generală au determinat faptul că ceasurile de pe sateliții GPS puteau fi văzute de observatoarele de pe Pământ operând cu 38 de microsecunde mai repede zilnic, astfel au fost corectate pentru design-ul GPS-ului.
Uniunea Sovietica a lansat primul satelit artificial, Sputnik, în 1957. Doi fizicieni americani, William Guier și George Weiffenbach, de la Laboratorul de Fizică Aplicată (LFA) al lui John Hopkins, au decis să monitorizeze transmisiile radio ale satelitului.
În câteva ore au realizat că, din cauza efectului Doppler, puteau puncta locul satelitului în orbită. Directorul LFA le-a oferit acces la UNIVAC pentru a face calculele necesare. Primăvara următoare, Frank McClure, directorul adjunct al LFA, i-a pus pe Guier și Weiffenbach să investigheze problema inversă, adică să puncteze locul utilizatorului cunoscând-ul pe cel al satelitului.
Aceasta a condus LFA să dezvolte sistemul Transit. În 1959, ARPA (redenumită DARPA în 1972) a jucat un rol in Transit.
Primul sistem de navigație prin satelit, Transit, folosit de Marina SUA, a fost testat cu succes în 1960. A folosit o constelație de cinci sateliți și puteau furniza o poziționare actualizată aproximativ o dată pe oră.
Proiectul GPS a fost dezvoltat în 1973 pentru a depăți limitările sistemelor de navigație precedente, integrând idei din mai mulți predecesori, inclusiv un număr de studii de proiectări de inginerie secrete din anii ’60. GPS-ul a fost creat și realizat de Departametul de Apărare SUA și era operat cu ajutorul a 24 de sateliți. A devenit în totalitate operațional în anul 1995. Bradford Parkinson, Roger L. Easton și Ivan A. Getting sunt creditați pentru invenția acestuia.
Avansările în tehnologie și noile cerințe pentru sistemul existent au condus la eforturi de modernizare a sistemului GPS prin implementarea noii generații de sateliți GPS III și ”Următoarea Generație a Sistemului Operațional de Control” (OCX).
Pe langa GPS, mai exista si alte sisteme de navigare folosite sau in curs de dezvoltare: Sistemul Rusesc Global de Navigație prin Satelit (GLONASS), Galileo Positioning System al Uniunii Europene, Indian Regional Navigation Satellite System al Indiei și Beidou Navigation Satellite System al Chinei.
GPS-ul rămâne cea mai ușoară modalitate de orientare și navigație fără a folosi harta, ci doar un mic dispozitiv electronic ce arată cu precizie poziția pe glob și oferă informații despre traseul dorit. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)