Prim experiment reuşit de telepatie la mare distanţă

Un grup de cercetători din mai multe țări afirmă că a reușit, în premieră, să transmită un mesaj mental simplu între două persoane aflate la mare distanță, una în India și și alta în Franța, informează AFP, citând un studiu publicat recent în revista PLOS One.

Pentru acest experiment, subiectului din India i s-au aplicat pe cap electrozi cu ajutorul cărora s-a realizat transmiterea prin internet a unor informații despre activitatea sa cerebrală, precum o electroencefalogramă realizată în timp ce persoana respectivă se gândea la mesaje foarte simple cum sunt „buna ziua” sau „salut”. Un computer a transformat impulsurile electrice în cod binar, limbaj specific sistemelor informatice, înainte de a le trimite spre un alt computer care, la rândul său, le-a direcționat spre creierul persoanei din Franța, sub forma unui flux de lumină.

Citeste si:  Un cercetător japonez încearcă să dezvolte în corpul unor porci organe umane în vederea transplantului

Subiectul din Franța nu putea auzi sau vedea cuvintele în sine, dar a înțeles mesajul interpretând semnalele luminoase, ceea ce înseamnă că mesajul a fost transmis prin telepatie.

„Am vrut să vedem dacă este posibilă comunicarea dintre două persoane citind activitatea creierului uneia dintre ele și apoi transmițând-o spre cealaltă, la mare distanță, prin intermediul sistemelor de comunicație existente, cum este internetul”, a explicat Alvaro Pascual-Leone, profesor de neurologie Facultatea de Medicina a Universității Harvard, coautor al acestui experiment.

La acest studiu au participat și cercetători de la Universitatea din Barcelona și de la firma spaniolă Starlab, precum și de la compania franceză Axilum Robotica.

Citeste si:  Inflația în Statele Unite vine peste așteptările piețelor pentru octombrie

„Credem că, într-un viitor nu prea îndepărtat, se vor putea realiza interfețe directe între computere și creierul uman, permițând astfel comunicarea directă de la un creier la altul în mod uzual (…) și oferind noi oportunități în relațiile sociale”, au concluzionat cercetătorii care studiază de un deceniu comunicarea telepatică. Printre aplicațiile potențiale ale acestei cercetări, ei menționează posibilitatea de a comunica cu persoane paralizate și incapabile să vorbească după un accident vascular cerebral.

În 2013, neurobiologi de la Universitatea Duke din Carolina de Nord (SUA) au reușit să transmită, printr-o formă de telepatie, informații între doi șoareci de laborator, unul aflat în statul american Carolina de Nord și celălalt în Brazilia. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata