Ponta: Preşedintele Juncker va anunţa săptămâna viitoare componenţa CE şi portofoliile

Premierul Victor Ponta a declarat vineri, 5 septembrie, la Constanța, că președintele ales al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, va anunța săptămâna viitoare componența CE și portofoliile ce revin țărilor membre ale Uniunii Europene.

„Din câte știu eu, domnul președinte Juncker va anunța săptămâna viitoare nu doar componența comisiei, ci și portofoliile pe care…, pentru că este dreptul președintelui comisiei, domnul Juncker, sigur în urma discuțiilor cu premierii din țările membre, de a face alocarea portofoliilor. Dacă în următoarele zile nu ne mai atacăm între noi și nu ne mai bucurăm să moară capra vecinului și transmitem toți la Bruxelles că vrem un portofoliu important avem șanse mari”, a afirmat Victor Ponta, după ce a participat la deschiderea Școlii de vară a TSD.

Citeste si:  Dan Adamescu, eliberat din arest

Potrivit acestuia, președintele Traian Băsescu ar trebui să nu mai transmită mesaje la Bruxelles.

„Dacă domnul președinte Băsescu nu mai transmite mesaje că este împotrivă, deja ne ajută foarte tare. De ajutat nu ne poate ajuta, că nu-l ascultă nimeni pe Băsescu la Bruxelles. El poate să facă rău, bine nu poate să facă. Deci, dacă nu face nimic este extraordinar”, a spus șeful Executivului.

El a menționat că România este singura dintre țările membre UE ai cărei lideri ai opoziției au trimis scrisori oficiale cerând să nu fie acceptată candidatura din partea țării noastre pentru CE.

Citeste si:  Dan Şova, acuzat de operaţiuni fictive cu un autoturism folosit de Iulian Herţanu

„Negocierile s-au încheiat săptămâna trecută, dar se poate ca România să aibă o poziție mai slabă din cauza atacurilor din țară. Suntem singura țară din cele 28 de țări în care liderii opoziției au trimis scrisori oficiale la Bruxelles prin care cer să nu fie dat portofoliul… să nu fie acceptată candidatura… Toate celelalte 27 de țări, deși și acolo există putere și opoziție, toate au înțeles că este vorba de un efort național. Numai la noi n-au existat mintea și bunul simț necesare să înțelegi că aici este vorba de România, nu de un guvern sau de altul. Este vorba de cinci ani de acum încolo, Dumnezeu știe cine va fi peste cinci ani la guvernare, importantă este România. Dacă nu ai minte și nu te interesează ce se întâmplă în România, dacă mergi pe sistemul Băsescu, Iohannis, Blaga, Udrea — domne important e să distrugem că de construit nu putem să construim—, o să avem toți de suferit”, a afirmat Victor Ponta. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata