Gheorghe Ştefan, la DNA: Eu mă consider nevinovat şi sunt liniştit

Primarul municipiului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, a declarat, luni, 8 septembrie, la ieșirea din sediul DNA, că este nevinovat în legătură cu acuzațiile care i se aduc în dosarul privind suspiciuni de corupție la Consiliul Național al Audiovizualului (CNA).

„Problema este că dânșii pot să spună orice, eu pot să spun orice, nu? Așa că eu mă consider nevinovat și sunt liniștit. (…) Nu am purtat nicio discuție cu domnul Hrebenciuc. (…) Noi am făcut cerere ca să ni se prezinte probele și după aceea o să dăm declarații, deocamdată neștiind numai că sunt instigator. Oi fi instigator”, a afirmat Ștefan.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii i-au comunicat că s-a început urmărirea penală pe numele său.

În acest dosar sunt urmăriți penal președinta CNA, Laura Georgescu, pentru abuz în serviciu; Narcisa Iorga, membră a CNA, pentru instigare la infracțiunea de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid; și parlamentarul PSD Viorel Hrebenciuc, pentru folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid.

Conform anchetatorilor, în 17 septembrie 2013, la propunerea Laurei Georgescu, CNA a decis, cu o majoritate de 7 la 4 (11 membri CNA prezenți), retragerea licenței audiovizuale pentru un post tv controlat de Gheorghe Ștefan.

După numai două săptămâni, în 1 octombrie 2013, s-a emis o altă decizie, nr. 514/2013, prin care s-a revocat decizia anterioară, precizându-se doar că argumentele conținute în contestația depusă de postul de televiziune sancționat au fost admise, fără a se mai realiza o analiză tehnică sau să se țină cont dacă există un punct de vedere al specialiștilor din CNA care să constate dacă susținerile din contestație sunt temeinice și legale. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.