Unele librării din Franţa refuză să vândă memoriile lui Valérie Trierweiler

Unele librării din Franța refuză să vândă memoriile explozive ale fostei partenere de viață a președintelui Francois Hollande, Valérie Trierweiler, în pofida faptului că acestea au devenit un best-seller, relatează The Daily Telegraph.

În vitrine au apărut mesaje care explică opțiunea librarilor de a nu comercializa „Merci Pour Ce Moment”, chiar dacă vânzările sale inițiale le-au depășit pe cele ale ediției franceze a faimoasei „Fifty Shades of Grey”.

„Avem 11.000 de cărți. Nu suntem aici pentru a fi coșul de gunoi al lui Trierweiler și Hollande”, se poate citi pe unul dintre acestea, în timp ce un altul declamă că librăria „nu își propune să devină un magazin pentru rufele murdare ale doamnei Trierweiler”.

Cartea a fost considerată un atac la adresa președintelui francez, în condițiile în care Trierweiler a acuzat că, în privat, președintelui socialist „nu-i plac săracii”, și că i-a administrat o cantitate „astronomică” de tranchilizante după despărțire, pentru a o ține ascunsă în spital.

Potrivit lui Jean Birnbaum, jurnalist și redactor-șef al suplimentului literar al Le Monde, „revolta librarilor care spun ‘nu, mulțumesc’ (memoriilor) se răspândește ca focul”. Afirmația a fost făcută de jurnalist pe contul său de Twitter.

Citeste si:  Stare de urgenţă în Franţa după atacurile teroriste din centrul Parisului

Pe de altă parte, cele 200.000 de exemplare în care a fost tipărită inițial cartea lui Trierweiler s-au epuizat și un nou tiraj este așteptat să apară în librării până miercuri. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata