Metrorex: Aplicarea creşterilor salariale, în curs de realizare; bugetul rectificat este depus spre aprobare la Finanţe

23

Aplicarea creșterilor salariale pentru salariații de la metrou, convenite prin Contractul Colectiv de Muncă (CCM), este în curs de realizare, bugetul rectificat fiind în acest moment aprobat de Ministerul Transporturilor și depus spre aprobare la Ministerul Finanțelor, precizează, luni, un comunicat al Metrorex.

‘Până la data prezentă toate prevederile CCM au fost respectate și aplicate întocmai. Astfel, cu privire la creșterile salariale convenite prin CCM, aplicarea efectivă este în curs de realizare, în condițiile stabilite de prevederile legale în vigoare, bugetul rectificat fiind în acest moment aprobat de Ministerul Transporturilor și depus spre aprobare la Ministerul Finanțelor. De altfel, problematica drepturilor salariale constituie o preocupare permanentă a conducerii societății, fiind garantate și asigurate veniturile lunare ale salariaților la nivelurile stabilite de angajamentele asumate prin convențiile colective de muncă’, se precizează în comunicatul citat.

Citeste si:  Sechestrul pe conturile Petrotel Lukoil a fost ridicat, iar rafinăria a început procedurile de repornire

Potrivit acestuia, atât Ministerul Transporturilor cât și S.C. Metrorex S.A. au inițiat întâlniri cu reprezentanții sindicatului USLM, pentru a analiza și media punctual toate problemele ridicate de acesta.

‘Din păcate, la multe dintre aceste întâlniri reprezentanții USLM nu s-au prezentat. Rugăm în continuare USLM să vină la masa negocierilor pentru a aborda, din nou, toate subiectele în condițiile respectării legii, grija fiind modul de cheltuire a banului public și grija fata de salariații Metrorex’, se mai arată în comunicat.

Unitatea Sindicatul Liber Metrou (USLM) anunța, la sfârșitul lunii august a acestui an, că actualul Contract Colectiv de Muncă (CCM) expiră pe data de 17 octombrie a.c., moment din care ar putea fi reluate protestele de stradă, fiind posibil să se ajungă chiar și la grevă generală, conform Legii 62/ 2011.

Citeste si:  Boc: Îmi păstrez optimismul privind creşterea salariilor bugetare în 2011

Potrivit USLM, angajații de la Metrou nu au mai primit, de mai bine de 6 ani, nicio indexare a salariilor, așa cum prevedea legea. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
1 Comentariu
  1. goga spune

    Tot la metrorex le maresc salariile,care este cea mai subventionata societate de stat!Halal politica!!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata