EUR
4,81 RON
(+0.02%)
USD
4,43 RON
(+0.24%)
GBP
5,72 RON
(+0.7%)
CHF
4,53 RON
(+0.1%)
BGN
2,46 RON
(-0.12%)
BYN
1,98 RON
(+0.2%)
CAD
3,33 RON
(+0.29%)
RSD
0,04 RON
(+0.05%)
AUD
2,91 RON
(+0.63%)
JPY
0,04 RON
(+0.41%)
CZK
0,19 RON
(+0.54%)
INR
0,06 RON
(+0.13%)

 

Ioan Rus: În intervalul 2014 – 2020 ne vom apropia de încă 600 de km de autostradă

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a declarat marți, 9 septembrie, că draftul Master Planului General de Transport, care urmează să fie aprobat de Comisia Europeană, prevede ca în intervalul 2014-2020 să se construiască aproape 600 de kilometri de autostradă.

„Cu siguranță nu vom avea 3.000 de km de autostradă, că nu avem ce să facem cu ei, să spunem, chiar 3.000. În draftul (Master Planului — n.r.), care nu este 100% aprobat de Comisia Europeană (…), să spunem, în intervalul acesta 2014 — 2020 ne vom apropia de încă 600 de km de autostradă. Ne-ar trebui 2.500 de km de drum expres și în jur de 3.000 de drumuri transregionale modernizate și 140 km de șosele de ocolire și o parte de drumuri de ieșire spre punctele de frontieră. Vom vedea după ce avem acest document.

Se va supune dezbaterii publice, s-ar putea să se modifice unele lucruri dacă se justifică. Va fi aprobat în Guvern ca document operațional și se va transforma în Programul Operațional al Guvernului României vizând dezvoltarea sistemului rutier, feroviar, naval, aerian. Și atunci vom ști față de disponibilitățile pe care le avem de la Comisia Europeană pentru drumuri, pe exercițiul acesta, vom avea 6 miliarde de euro, pentru căi ferate vor fi 3,5 miliarde euro”, a spus Rus, la Palatul Parlamentului.

El a explicat că săptămâna viitoare vor fi discuții finale cu Comisia Europeană pe tema Master Planului.

„Săptămâna viitoare, cred că 16, 17, 18, vom avea discuții finale cu Comisia Europeană și vom avea acest document. Prima prezentare a acestui document va fi aici în Parlament, la Comisa de transporturi, urmând să îl prezentăm publicului”, a declarat Rus.

Ministrul a precizat că la baza deciziilor privitoare la infrastructură stau exclusiv criterii științifice, și în niciun caz politice.

„Nu are nicio legătură Sudul cu Nordul și Vestul cu Estul. Sistemul rutier face parte din infrastructura economică a unei țări, în consecință, acolo unde se justifică, pe criterii științifice, existența unei autostrăzi va fi autostradă, acolo unde se justifică drum expres cu patru benzi, va fi drum expres, acolo unde este drum interregional, este drum interregional și așa mai departe. Asta ține de nevoia de interconectivitate între zonele de dezvoltare, de optimizarea timpilor în care te poți deplasa dintr-un punct în altul, de optimizarea confortului cu care te deplasezi într-un loc în altul. La baza acestor decizii stau exclusiv criterii științifice, și în niciun caz politice sau de altă natură”, a răspuns Ioan Rus, întrebat dacă are în plan construirea de autostrăzi în partea de sud și Moldova.

El a mai explicat că Master Planul de Transport nu este un document pe care îl face ministerul.

„Master Planul este un document pe care nu îl face Ministerul Transporturilor, este contractat de mai mulți ani către o firmă specializată, care se ocupă de așa ceva și este fundamentat pe chestiuni legate de traficul zilnic pentru o anumită zonă, de nevoia de conectivitate între două zone de dezvoltare, de timpii de întârziere, adică în cât timp poți să ajungi din punctul A în punctul B în România față de aceeași distanță între două puncte în UE.

Pe acest lucru s-a fundamentat un master plan, care este avizat de principiu de UE și urmează în zilele următoare să avem avizul final al Comisiei Europene pe acest document. El se va supune dezbaterii și informării publice. Între ceea ce s-a gândit Ministerul Transporturilor de-a lungul anilor, în ultimii 10 ani, cum să arate sistemul rutier, feroviar, aerian, naval românesc și ceea ce este în acest master plan diferențele sunt infinit mici, nesemnificative”, a arătat Rus. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata