Preşedintele american Barack Obama, gata să ordone lovituri aeriene în Siria

Președintele american Barack Obama se pregătește să autorizeze lovituri aeriene în Siria, ca parte a strategiei de luptă împotriva jihadiștilor Statului Islamic (SI), potrivit publicațiilor americane New York Times și Washington Post, relatează miercuri AFP.

New York Times, care citează un important oficial guvernamental, și Washington Post, experți în politică externă consultați de președintele american în această săptămână, afirmă că Barack Obama este gata să extindă în Siria campania de lovituri aeriene care i-au vizat în Irak, de peste o lună, pe combatanții SI ce dețin controlul unor vaste teritorii în cele două țări.

Citeste si:  Cum a cucerit-o Barack Obama pe Michelle la prima lor întâlnire

Barack Obama va face acest anunț în cadrul unei alocuțiuni pe care o va rosti miercuri seara la Casa Albă.

Șeful statului american este hotărât să combată SI ‘în orice loc unde există obiective strategice (ale grupării)’, a explicat, pentru Washington Post, Michele Flournoy, fost secretar adjunct al apărării, unul dintre experții consultați luni de președintele Obama.

Statul Islamic ‘nu respectă frontierele internaționale. Nu-i putem lăsa un refugiu. Cred că președintele va fi foarte clar’ în această privință, a mai spus ea.

Citeste si:  Costurile îngrijirii centralelor nucleare vechi din Europa

Potrivit New York Times, președintele intenționează să inițieze ‘o campanie pe termen lung, mult mai complexă decât loviturile țintite împotriva Al-Qaida în Yemen, Pakistan sau în altă parte’. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata