Primul cluster de turism dedicat tinerilor va fi operaţional în următoarele 30 de zile

Primul cluster de turism dedicat tinerilor va fi operațional, din punct de vedere instituțional, în maxim o lună și va avea managementul în Capitală, a declarat joi,  Răzvan Pascu, consultant în turism și inițiatorul proiectului.

,,Avem nevoie de o structură inițială în care sunt implicate deja 10 instituții, atât de stat cât și din mediul privat, urmând ca în timp, să lărgim colaborarea cu cei care se arată interesați de această inițiativă. În București va funcționa o entitate de management, un ONG’, a spus Răzvan Pascu.

Primul cluster de turism dedicat tinerilor a fost lansat joi în cadrul conferinței ‘Youngsters meet tourism, clusters and innovation’, organizată de Departamentul Pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism.

Citeste si:  Mihai Sturzu (PSD) îi încurajează pe tinerii care vor să intre în politică să practice activitatea de voluntariat

,,Tineretul, turismul și clusterele sunt un partener natural. Guvernul trebuie să încurajeze înființarea clusterelor, în general, și a celor de turism în special pentru că sunt generatoare de profit. Cred în proiectul acesta cu atât mai mult cu cât consider că Bucureștiul este un loc în care îți place să trăiești’, a spus secretarul general al Organizației Mondiale a Turismului, Taleb Rifai, prezent la conferința de lansare a cluster-ului de turism pentru tineret.

Clusterele de turism pentru tineri au ca target persoanele cuprinse între 20 și 32 de ani, dar conceptul poate fi extins și la segmentul tinerilor între 16 și 19 ani.

Citeste si:  MOISAN TRANSIMPEX SRL - notificare privind deschiderea procedurii de faliment

,,Ideea clusterului de tineret este un concept unicat la nivel global, un concept pe care îl putem exporta și în alte țări. Tinerii reprezintă peste o treime din totalul turiștilor la nivel mondial, iar pentru România acest fapt este o nișă de care trebuie să profite’, a spus ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism, Florin Jianu.

OMT estimează că, până în anul 2020, segmentul tinerilor cu vârste sub 19 ani care vor călători în lume va fi de 350 de milioane.

Citeste si:  Record: 200.000 de turişti la mare, în weekend. Primele care se ocupă sunt hotelurile de 4-5 stele

,,Tinerii sunt mai puțin afectați de punctele slabe ale României, precum infrastructura, iar aceasta este o oportunitate pentru noi. Posibilitatea de a reveni într-o destinație turistică este mult mai mare în rândul tinerilor și de aceea credem în succesul acestui cluster de turism care li se adresează’, a spus Răzvan Pascu. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata