Germania finanţează cu 3,9 milioane de euro un parc eolian din România

15

Ministerul german al Mediului a anunțat joi că va finanța cu 3,9 milioane de euro construcția un parc eolian ce urmează a fi construit în Pădurea Craiului, în apropiere de satul Tomnatic, din nord-vestul României, informează un comunicat de presă.

Cele patru turbine eoliene, fiecare cu o capacitate de 2,5 megawați, vor furniza energie electrică pentru circa 7.000 de gospodării din mediul rural ceea ce va permite evitarea unor emisii de dioxid de carbon în valoare de aproximativ 19.000 de tone pe an.

Citeste si:  ANRE a acordat autorizaţii de înfiinţare pentru zece noi proiecte fotovoltaice şi trei microhidrocentrale

Baza pentru angajamentul Germaniei este un acord cadru semnat în data de 12 iunie de ministrul Federal al Mediului, Barbara Hendricks, și omologul său român, Attila Korodi. Joi a fost semnat acordul de finanțare cu investitorul, astfel încât poate fi începută punerea în aplicare a proiectului.

România și-a asumat ca 24% din consumul final brut de energie din anul 2020 să provină din surse regenerabile, însă ANRE a anunțat că această țintă a fost deja atinsă la 1 ianuarie 2014. Pentru 2014, cota obligatorie de achiziție a energiei verzi a rămas la 11,1%, cât a fost în 2013, față de 15%, cât ar fi trebuit să fie în acest an.

Citeste si:  Sunt primari care nu vor gropi de deşeuri, ci staţii de incinerare a gunoiului

Pentru a tempera creșterea facturilor, Guvernul a decis, pe 1 iulie 2013, să amâne pentru perioada 2017-2020 acordarea unui număr de certificate verzi.

Potrivit OUG 57/2013, proiectele fotovoltaice primesc doar patru certificate verzi pe MWh, față de șase certificate, cum era până la 1 iulie 2013. Proiectele eoliene beneficiază doar de un certificat din două, iar microhidrocentralele de două certificate din trei.

În cazul parcurilor eoliene, numărul certificatelor se reduce cu 0,5 până în 2017 și cu 0,25 începând cu anul 2018. Prin urmare, noii investitori vor beneficia de doar 1,5 certificate verzi până în 2017 și de 1,75 certificate, din anul 2018. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

 

Citeste si:  Lege de stimulare a investiţiilor în producerea de energie din surse regenerabile
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata