Mario Draghi solicită guvernelor europene să relanseze investiţiile

25

După ultima serie de măsuri de politică monetară anunțate de Banca Central Europeană (BCE), este rândul guvernelor să adopte reforme structurale și să crească investițiile publice pentru a relansa economia zonei euro, a declarat, joi seară, președintele BCE, Mario Draghi, transmit Reuters și AFP.

Luând cuvântul la o zi după ce viitorul președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și-a prezentat echipa, Draghi a apreciat că ar fi util să existe o discuție cu privire la politica bugetară a zonei euro în ideea de a fi crescute investițiile publice, pentru susținerea creșterii economice.

Draghi a subliniat că BCE, care joia trecută a redus dobânda de bază la un nou minim record și a lansat noi măsuri pentru relansarea creditării, nu poate sprijini de una singură economia zonei euro.

Citeste si:  BCE menţine dobânda de bază la nivelul record de 0,25%

‘Mesajul meu principal astăzi este că zona euro nu va înregistra o relansare a investițiilor decât dacă politicile structurale, fiscale și monetare vor merge braț la braț’, a declarat Mario Draghi, la forumul financiar Eurofi, de la Milano.

‘Suntem în fața unei configurații caracterizată prin creștere slabă, inflație scăzută, datorie și șomaj ridicat, care nu poate fi rezolvată decât printr-o acțiune concertată atât pe partea cererii, cât și a ofertei’, a explicat Draghi.

Deși a spus încă odată că BCE este gata să adopte noi măsuri de politică monetară dacă va fi nevoie, Mario Draghi s-a concentrat în discursul său pe necesitatea relansării investițiilor, condiție sine qua non, în opinia sa, pentru revenirea la o creștere durabilă.

Subliniind că investițiile în zona euro au crescut foarte puțin comparativ cu nivelul din 2008, în timp ce în SUA sunt mult peste nivelul de dinaintea crizei, Mario Draghi a spus: ‘o creștere decisivă a investițiilor este esențială pentru a aduce inflația aproape de nivelul pe care îl dorim, pentru a stimula economia și a reduce șomajul’.

Citeste si:  Cota unică şi TVA sunt în pericol. România trebuie să reactiveze privatizările

În vederea relansării investițiilor companiilor, Mario Draghi a solicitat guvernelor să îmbunătățească cadrul de reglementare prin eliminarea birocrației.

Un alt mijloc pentru a încuraja investițiile este diversificarea surselor de finanțare pentru companii, dincolo de circuitul bancar, a continuat Mario Draghi.

‘Trebuie să dezvoltăm surse fiabile de finanțare non-bancare, precum piețele de acțiuni și de obligațiuni, împrumuturi de la companiile de asigurări sau companiile de asset management’, a subliniat președintele BCE.

Referindu-se la politic fiscală, Mario Draghi a făcut un apel pentru o ‘aplicare coerentă și credibilă’ a Pactului de stabilitate și creștere, care limitează deficitele statelor membre la 3% din Produsul Intern Brut. În opinia lui Draghi, în cadrul Pactului de stabilitate ‘guvernele pot găsi spațiul pentru susținerea investițiilor productive și punerea la punct a politicilor fiscale favorabile creșterii economice‘.

Citeste si:  Sticla de Pădurea Neagră - de la paharele exportate în America, la peştii de pe televizoarele românilor

Președintele BCE a salutat pachetul de investiții publice în valoare de 300 de miliarde de euro anunțat recent de Jean-Claude Juncker.

‘Eforturile noastre trebuie să se concentreze pe relansarea investițiilor’, a concluzionat Mario Draghi.

‘Nu vom reuși să stimulăm investițiile decât dacă politicile structurale, fiscale și monetare se întăresc reciproc’, a atras atenția președintele BCE. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata