Creditarea privată a continuat să scadă pentru a patra lună consecutiv

Creditarea privată continuă să scadă în România, având în vedere că soldul împrumuturilor neguvernamentale acordate de instituțiile de credit s-a redus în august față de iulie, pentru a patra lună consecutiv, după ce, de la începutul anului, doar două luni au consemnat creșteri nominale în volumul creditării.
Potrivit datelor publicate, marți, de Banca Națională a României (BNR), soldul creditului neguvernamental a scăzut în august față de iulie cu 0,1% (+ 0,2% în termeni reali), până la nivelul de 213,56 miliarde de lei.

„Creditul în lei a crescut cu 0,7% (1% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a diminuat cu 0,7% (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 0,6%). La 31 august 2014, creditul neguvernamental a înregistrat o reducere de 3,8% (-4,6% în termeni reali) față de 31 august 2013, pe seama majorării cu 9% a componentei în lei (8,1% în termeni reali) și a diminuării cu 11,5% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 11,1%)”, precizează BNR.

Pe componenta în lei, în august față de iulie, doar creditarea populației a înregistrat un avans, de 1,9%, în timp ce finanțarea firmelor a scăzut cu 0,2%. Pe componenta în valută, la ambele categorii s-au consemnat scăderi lunare, cu 0,8% finanțarea pentru populație și cu 0,7% creditarea companiilor, mai reiese din datele BNR.

În schimb, creditul guvernamental a crescut în luna august 2014 cu 1,6%, până la 80,3 miliarde de lei. „La 31 august 2014, creditul guvernamental a înregistrat o creștere de 9,3% (8,4% în termeni reali) față de 31 august 2013”, mai reiese din datele BNR.

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârșitul lunii august 2014 un sold de 242,8 miliarde de lei. Față de luna iulie 2014 aceasta a crescut cu 0,9%, iar în raport cu august 2013, masa monetară s-a majorat cu 5,6% (4,8% în termeni reali), conform Băncii Centrale. (AGERPRES)

loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.