Teatrul Naţional din Iaşi, de la începuturile în limba română la critica lui Eminescu

44

Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași își are originile în secolul XIX, în capitala Moldovei punând în scenă Gheorghe Asachi prima piesă în limba română, începuturile din epoca romantismului fiind apoi continuate prin înființarea instituției în 1840, perioada de apogeu fiind spre sfârșitul secolului, când primul critic profesionist a fost chiar Mihai Eminescu.

Teatrul a fost prezent și anterior în Moldova, în aproape toate orașele țării circulând încă din secolul XVII trupe franceze, germane, italiene, care prezentau spectacole în limba lor, spectacole vizionate de regulă de oameni din păturile de sus ale societății, din așa numita ‘protipendadă’ culturală, cei care cunoșteau limbile respective și care nu aveau încă o conștiință a valorilor naționale din domeniu.

De aceea Gheorghe Asachi, om cult, ‘umblat prin lume’ și bun cunoscător al teatrului european, și-a dorit să pună în valoare ceea ce nația română ar putea produce și în acest domeniu. Ajutat de câțiva tineri ‘diletanți’ din familiile Ghica și Sturdza, Asachi joacă în 1816 în ‘Mirtil și Hloe’, pe o scenă improvizată în casele hatmanului Costache Ghica.

Cea dintâi piesă în limba română, ‘Mirtil și Hloe’, o pastorală într-un act prelucrată de Asachi după Gessner și Florian, îi avea în distribuție pe Elena Ghica (păstorița Hloe), Prințul Ghica (Mirtil), Costăchel Sturdza (Lisiz). Printre spectatorii acestui prim spectacol susținut în limba română la lumina a câtorva lumânări s-au aflat și mitropolitul Veniamin Costachi, istoricul, filosoful și scriitorul Edgar Quinet, care au avut aprecieri laudative.

‘Picătura, deși mică, ce pi-o stâncă picurează/ Face râului o cale care după ea urmează’, scria Gheorghe Asachi în prologul celui dintâi spectacol în limba română, organizat și desfășurat din inițiativa și sub conducerea sa, pe 27 decembrie 1816.

Teatrul în limba națională era visul multor tineri ieșeni, astfel că inițiativa lui Asachi găsea în mijlocul acestora și a unor oameni luminați ai timpului un sprijin entuziast. Un public numeros a luat parte la spectacol, cel puțin o parte dintre spectatori având clară ideea că asistă nu doar la un act cultural, ci la un eveniment cu ample semnificații naționale’, a declarat profesorul Ștefan Oprea, care este scriitor și critic de teatru și film.

Citeste si:  Dosarul în care Radu Mazăre este judecat pentru retrocedări ilegale de terenuri, amânat pentru 1 aprilie

Deși primul spectacol în limba română dat de Gheorghe Asachi s-a ținut în casele boierului Ghica, în Iași spectacolele trupelor italiene, franceze sau rusești se dădeau de mult timp în săli special amenajate.

Acestei prime reușite i-a urmat o perioadă de alte încercări timide și neînsemnate a continuării activității teatrale.

Teatrul românesc se revigorează abia după revenirea de la Viena la Iași a lui Gheorghe Asachi, în 1834, când își reia activitatea prezentând spectacolul în limba română intitulat ‘Serbarea păstorilor moldoveni’, în care ‘actorii’ erau Gheorghe Asachi, Vasile Alecsandri, Matei Millo, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Mavrocordat, N. Docan, Scarlat Vărnav și alți fii de boieri. Tot în același an, cu prilejul instalării domnitorului Mihail Sturza, este reprezentată în limba română sceneta alegorică ‘Dragoș, întâiul domn suveran al Moldovei’, scrisă de Asachi. Elevii pensionului francez din Iași se prezintă și ei cu o lucrare dramatică în limba română alcătuită și jucată de Matei Milo, elev al acestui pension. Numele lui Milo apare astfel pentru prima dată în contextul teatral ieșean.

‘Reținem în această perioadă două întâietăți (premiere-n.r.) ale Iașiului în lumea teatrală românească: Matei Millo este primul mare actor care introduce și promovează constant în teatrul românesc stilul realist de interpretare și, apoi, în domeniul creației dramaturgice, apariția primelor drame istorice, cele scrise de Asachi—’Dragoș, întâiul domn suveran al Moldovei’ și ‘Petru Rareș’, în 1834, deschizând astfel drumul unui gen pe care îl vor ilustra mai târziu Bogdan Petriceicu Hașdeu, cu ‘Răzvan și Vidra’, în 1867, și Vasile Alecsandri, cu ‘Despot Vodă’, în 1879, ‘Fântâna Blanduziei’, în 1884, și ‘Ovidiu’, în 1885. Înainte de a ajunge la anul 1840, când la Iași se înființează primul Teatru Național din țara noastră, mai notăm, ca premieră, prima reprezentare în limba română, în 1839, a unei opere ‘Norma’, de Bellini, al cărui libret fusese tradus tot de Asachi.

Citeste si:  ANAF în situaţia de a-şi vedea inspectorii cercetaţi penal

A fost puțin ca Iașiul să mai bifeze o întâietate: în noiembrie 1836 se înființează Conservatorul Filarmonic Dramatic sau ‘școala de muzică și declamație în limba patriei’, ne povestește Ștefan Oprea, scriitor și criticul de teatru și film.

Momentul cel mai important, susține acesta, rămâne însă cel al edificării Teatrului Național, în 1840, prima instituție teatrală de acest fel din țara noastră. Apariția în primăvara anului 1840 a Teatrului Național ca formă instituționalizată răspundea unei necesități istorice și unui deziderat național. Implicat organic în mișcările prerevoluționare, făcând să răsune pe scenă ideile progresiste ale epocii, teatrul avea, în aceeași măsură, nobila misiune a promovării limbii române în manifestări artistice, oferindu-i acesteia șansa să-și probeze capacitatea de a exprima idei și sentimente înalte la fel de bine cum o făceau limbile franceză și germană.

La Iași, trupele străine făceau o neloială concurență strădaniilor de a înființa un teatru românesc, cu repertoriu original, jucat în limba națională. Trecând peste asemenea atitudini, dar și peste piedici de ordin politic, cărturarii și artiștii patrioți au reușit să pună temelie durabilă Teatrului Național. Primele spectacole s-au dat la ‘Theatre de varietes’, directori fiind un triumvirat celebru: Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi, până în 22 decembrie 1846, când a fost inaugurată noua sală a Teatrului de la Copou, în casa boierească a lui Mihail Sturza.

‘Protipendada cosmopolită alerga să vadă trupele străine, dar privea cu dispreț repertoriul românesc și spectacolele în limba națională. Acestea erau sprijinite doar de o pătură subțire de intelectuali patrioți și de grosul populației, de oamenii simpli care doreau să înțeleagă cele rostite pe scenă. În acest scop se înființase, cu câțiva ani înainte, Conservatorul filarmonic dramatic Iași, care forma actorii necesari scenei românești, favorizând astfel și grăbind momentul înființării Teatrului Național permanent. Trei mari cărturari — Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi, preluau conducerea noii instituții propunându-și să continue programul ‘Daciei literare’ care preconiza un plan vast de acțiune pentru dezvoltarea culturii românești.

Citeste si:  O substanţă din compoziţia vinului roşu ajută memoria

Încurajarea producției literare originale, a românilor din orice parte a Daciei și lupta împotriva imitării unor modele străine erau puncte esențiale din acel program. Se pornea de la convingerea, afirmată de Kogălniceanu, că ‘ teatrul contribuie mai mult ca oricare lucru la progresul literaturii naționale și al luminilor printre clasele de jos’. ‘Teatrul este singura tribună ce ne-a rămas și trebuie profitat de dânsa spre a întreține unele simțăminte pe care stăpânirea caută să le sugrume’, adăuga Vasile Alecsandri. În concepția celor trei iluștri directori ai Teatrului Național, scena trebuia să devină o tribună a limbii românești, o școală pentru popor, menită a se ocupa mai întâi de viața, sentimentele, aspirațiile majorității acestuia.

Ei recomandau și se străduiau să promoveze un repertoriu bazat pe ‘sujeturi naționale’ inspirate din istorie, din faptele eroice, din obiceiurile noastre care nu sunt cu nimic mai prejos decât ale altor popoare’, povestește scriitorul, criticul de teatru și film, Ștefan Oprea.

De altfel, la Iași a fost transpusă pentru prima oară în țară prima operetă românească, ‘Baba Hârca’, creată de Matei Millo și Alexandru Flechtermacher, care a avut premiera la 26 decembrie 1848.

‘Flechtermacher nu este nu numai primul autor de operetă, ci și primul compozitor de muzică de scenă. El a strălucit prin partiturile muzicale create pentru textele lui Vasile Alexandri și Matei Millo și ne bucurăm încă și azi ascultându-i inspiratele creații. În domeniul dramaturgiei putem sublinia o remarcabilă întâietate: Vasile Alecsandri este primul dramaturg clasic din istoria teatrului românesc, cel dintâi creator de genuri noi precum vodevilul, cânticelul comic, comedia, feeria și un rezistent autor de dramă istorică’, mai spune prof. Oprea.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata