Palatul Culturii din Iaşi, cea mai importantă realizare a stilului neogotic în România

Conceput în spiritul palatelor comunale din Occident, Palatul din centru Iașilor este cea mai importantă realizare a stilului neogotic de pe teritoriul României. Edificiul este considerat un adevărat ‘cântec de lebădă’ al arhitecturii romantice din secolul al XIX-lea. Fiind o realizare arhitectonică remarcabilă, edificiul s-a impus ca o adevărată efigie a vechii capitale a Moldovei. Clădirea este considerată de însemnătate națională, fiind inclusă pe Lista Monumentelor Istorice.

Faima edificiului cunoscut ca ‘Palatul Culturii’ este favorizată și de faptul că acesta a fost construit pe un loc privilegiat, care deține o însemnată zestre simbolică: Palatul a moștenit poziția fostei Curți domnești, locul de unde s-a exercitat puterea supremă, unde s-a făcut istoria Moldovei, vreme de cinci secole. Orașul era croit astfel încât principalele străzi să poarte pașii trecătorului spre acest punct central. Într-un asemenea loc se cuvenea să fie amplasat un monument arhitectonic de excepție, cel mai frumos din vechea Capitală.

Reședința de la Iași a Domniei este menționată documentar la 8 octombrie 1434, explică istoricul și muzeograful Sorin Iftimi, dar a fost construită spre sfârșitul domniei lui Alexandru cel Bun. Ruinele ei au ieșit la iveală în 1907, cu prilejul construirii actualului Palat, dar au putut fi cercetate mai ales cu prilejul campaniilor arheologice din anii 1952 și 1960-1961. Curtea din Iași a făcut parte din sistemul de reședințe domnești locuite ocazional de către voievod și suita sa. Abia după ce reședința principală a Domniei s-a stabilit ‘mai cu temei’ la Iași, curtea de aici a dobândit mai multă importanță, acordându-i-se un statut privilegiat.

Curtea domnească din Iași, precizează muzeograful și istoricul Sorin Iftimi, era construită pe un promontoriu care îi asigura vizibilitatea de la distanță, îi punea în valoare ținuta majestoasă. Imaginea ei domina intrarea principală în oraș, care se făcea dinspre sud, pe podul de peste Bahlui. O imagine a vechiului turn s-a păstrat pe sigiliul Porții Domnești din 1768, precum și pe sigiliul Palatului Domnesc din 1840.

Citeste si:  Palatul Culturii din Iaşi va fi redeschis la sfârşitul lunii aprilie

Un ultim fragment din zidul de incintă a supraviețuit până în 1933, ieșind la iveală cu prilejul demolării clădirii ce a adăpostit prima Societate de Economie a orașului Iași. Un subiect misterios a rămas cel privitor la hrubele Curții domnești, considerate uneori ca alcătuind o adevărată rețea strategică subterană, iar alteori ca simple amenajări edilitare. În partea de sud-vest a Palatului sunt accesibile încă două asemenea tuneluri paralele, în care se poate coborî prin turnulețul de strajă.

‘Palatul, în sensul clasic, era înțeles ca locuință și loc de exercitare a puterii princiare, un edificiu impozant, unitar, cu pretenții aulice. În București, până la Carol I, nu a existat o clădire de reprezentare, un palat construit cu scopul de a fi reședință a principelui domnitor; în acest scop au fost reamenajate diverse clădiri boierești deja existente. La Iași, un asemenea palat a fost înălțat la începutul secolului al XIX-lea. În vara anului 1804, Alexandru Moruzi, începe construcția Palatului domnesc. Ispravnici au fost vistiernicul Săndulache Sturdza, cumnatul domnului, secondat de Toderașco Balș și vornicul Iordache Drăghici.

Moruzi însuși supraveghea îndeaproape evoluția lucrărilor, ‘nu ca un domn, de pe tandur’ ci gospodărește, inspectându-le zilnic. La construirea acestui edificiu s-a folosit cheresteaua cea mai aleasă, adusă din Carpați, iar varul a fost adus de peste Prut, de la Orhei. Sfințirea noului edificiu s-a făcut la 28 august 1806. Domnul nu a mai reușit să se instaleze oficial în noua reședință întrucât cu o zi înainte, izbucnind războiul dintre ruși și turci, a fost nevoit să se retragă la Istanbul, pentru a-și dovedi loialitatea față de sultan’, spune istoricul și muzeograful Sorin Iftimi.

Citeste si:  Lukoil renunţă la explorările din Vietnam, dar confirmă proiectul din România

Daniel Philippidis scria, la 1816, că Palatul domnesc din Iași este zidirea ‘cea mai însemnată din tot Imperiul turcesc, pentru mărimea, frumusețea și bogăția ei’. Dimitrie Bantiș-Kamenski scria că ‘palatul acesta este interesant prin faptul că are tot atâtea ferestre câte zile are anul și tot atâtea uși câte săptămâni sunt într-un an’. Aici este originea legendei care susține că actualul palat al culturii ar avea 365 de camere.

Palatul a fost proiectat de arhitectul vienez Johan Freywald, în stil neoclasic. Acesta este cunoscut și prin alte realizări din epocă, precum catedrala mitropolitană, în prima sa formulă, palatului Rosetti-Roznovanu, unde astăzi funcționează Primăria Iași și palatul vistiernicului Sandulache Sturdza de la Ruginoasa, în prima variantă, neoclasică.

Dintre domni, Scarlat Callimachi și Ioan Sandu Sturdza au locuit mai mulți ani în acest palat. Odăile domnești au fost amenajate la etaj, considerat a fi, ca și în Occident, ‘nivelul nobil’ al Palatului. În aripa dinspre biserica Sf. Neculai Domnesc se afla apartamentul doamnei și Sala Haremului, în care se organizau balurile Curții. Pe același palier era amplasată și Postelnicia. Sala Tronului, în care se petreceau ceremoniile Curții se afla în partea centrală a etajului ‘în mijlocul trupului zidirii, în fața Uliței Mari’. Pe tavanul acestei săli, numite și Spătărie, era zugrăvită stema Moldovei, înconjurată de stemele celor 21 de ținuturi, așa cum apare și pe sigiliile domnești din această epocă.

Citeste si:  Viaţa la secundă în turnul Palatului

Din această sală, s-a păstrat tronul domnesc folosit de Scarlat Callimachi în a treia domnie moldovenească (1812-1819). Acesta este confecționat din lemn cu sculpturi aurite și catifea roșie. Stema heraldică amplasată în partea de sus a spătarului este un element occidental, deși printre decorațiunile exterioare sunt prezente și cele două tuiuri din cozi de cal, însemne ale ierarhiei otomane.

Marele incendiu din 19 iulie 1827, care a distrus o însemnată parte a orașului, a afectat puternic și noul palat domnesc. Vreme de 13 ani ‘Curtea arsă’ a rămas în ruină, Domnia căutându-și alte reședințe. În 1839-1840, Guvernul a propus Adunării Obștești ca din venitul exportului de grâne să se refacă vechiul Palat, pentru a adăposti instituțiile statului.

Însărcinați cu aceasta au fost vornicii Teodor Balș și tatăl poetului Vasile Alecsandri. Lucrările au fost încredințate arhitectului rus Nicolae Sungurov. Acestea au durat din primăvara anului 1841 și până în toamna anului 1843. Nu se constată modificări însemnate ale înfățișării clădirii, ea fiind repusă în starea anterioară. După planuri, se poate constata că doar aripa de sud-vest, din spate, a fost extinsă, egalând-o pe cea dinspre sud-est. În iarna ce a urmat, Obșteasca Adunare a putut să își desfășoare lucrările în edificiul renovat.

Spătăria și-a reluat vechea încăpere, în partea centrală a etajului, ‘în mijlocul trupului zidirii, în fața Uliței Mari’. În luna mai a anului 1844, s-au stabilit în clădire toate instanțele administrative, judecătorești și militare, Casieria și Arhiva Statului. Palatul avea acum circa 70 de apartamente, dispunea de trei intrări mari și două scări secundare. Administrarea sa era încredințată unui ispravnic de curte, care ținea de Vornicia de aprozi.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata