
George Clooney şi Amal Alamuddin s-au căsătorit la primăria din Veneţia
George Clooney și Amal Alamuddin, sobri și eleganți, s-au căsătorit oficial luni, 29 septembrie, la prânz la primăria din Veneția, după ce au serbat unirea destinelor lor printr-un lung week-end de fast și strălucire în cetatea dogilor, transmite AFP.
Dl și dna Clooney, care și-au jurat credință sâmbătă seara, în cadrul unei ceremonii private, și-au spus din nou ‘da’, în fața lui Walter Veroni, prieten al mirelui și fost primar al Romei, care a oficiat căsătoria civilă. Ttotul a durat circa zece minute. Cei doi soți s-au urcat din nou în șalupa ‘Amore’, îndreptându-se spre aeroportul ‘Marco Polo’, de unde au decolat spre Londra, la bordul unui avion privat.
‘Nunta a fost mai mult decât perfectă. Le stă atât de bine împreună!’, a declarat pentru AFP tatăl miresei, Ramzi Alamuddin.
Cu puțin înainte de sosirea cuplului, o pisică neagră, semn de ghinion la italienii superstițioși, a traversat piața primăriei. Tot în piață manifestau funcționari municipali împotriva austerității bugetare și a corupției din oraș. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: express.co.uk