Istoricul viţei-de-vie în Evul Mediu

58

În Evul Mediu, viticultura s-a dezvoltat cu precădere în podgorii și în centre viticole. Atât nevoile interne cât și solicitările externe au determinat creșterea suprafețelor cultivate. Treptat, a avut loc un proces de defrișare a pădurilor, în vederea plantării viței-de-vie. Proprietarii de vii erau atât domnii, boierii și mănăstirile, cât și țăranii liberi sau iobagi.

De asemenea, în Evul Mediu, numeroase documente atestă dezvoltarea semnificativă a viticulturii în jurul mănăstirilor și al catedralelor, care dețineau în jurul lor importante suprafețe cu viță-de-vie. Călugării produceau vin atât pentru ritualul religios cât și pentru vânzare. Suprafețele cultivate cu viță-de-vie au devenit tot mai mari, iar practicile de cultivare și de producere a vinului s-au dezvoltat.

Citeste si:  Cupa Dobrogei, cel mai mare eveniment velistic transfrontalier din Marea Neagră

În secolul al XII-lea și al XIII-lea, sașii, populație germană colonizată în Transilvania, a fost scutită de impozite pentru viile pe care le planta, precum și de plata taxelor vamale pentru vinul vândut. Acest fapt a contribuit la dezvoltarea viticulturii pe aceste meleaguri, la perfecționarea practicilor viticole și la îmbogățirea sortimentului cu soiuri de viță-de-vie aduse din Germania.

Vița-de-vie se cultiva, în secolul al XIV-lea, în Transilvania, din Țara Făgărașului până în Maramureș, pe văile Târnavelor, Mureșului și Crișurilor. Primele documente despre existența viilor din Moldova și Țara Românească datează de la sfârșitul secolului al XIV-lea. Existența unor localități cu vii, din podgoriile situate în zona externă a Subcarpaților de Curbură la contactul cu câmpia, este atestată documentar începând din secolul al XV-lea. Numeroși străini, sosind pe aceste meleaguri, au remarcat atât suprafețele mari de vie, dar și importanța acestei îndeletniciri.

Citeste si:  Podgoriile din Dealul Mare, valorizate de un investitor italian

Astfel, misionarul catolic Marcus Bandini scria în ”Codex Bandius” (1646) că Moldova ,”produce așa de mult vin încât la timpul culesului se vinde o vadră cu patru bani și iarna se vinde cu șase sau șapte”. De asemenea, episcopul Anton Verancsics (1504-1575), secretar al regelui loan Zapolya: menționa că „la tot pasul se ivesc dealuri însorite acoperite cu vii.”

Religia creștină, eliminând din viticultură elementele de mitologie, a imprimat viței-de-vie și vinului un caracter sacru și a contribuit semnificativ la dezvoltarea viticulturii, ca urmare a necesității celebrării sacrificiului Mântuitorului și împărtășirii creștinilor cu pâine și vin.

Citeste si:  Românii au cheltuit 36,4 milioane euro pentru servicii turistice în vacanţa de Revelion 2015

Călugării, ierarhii bisericilor și mănăstirilor din toate provinciile românești au devenit adevărați promotori ai viticulturii. De asemenea, marii domnitori au participat la dezvoltarea marilor podgorii istorice românești. Documentele vremii semnalează existența vinăriciului, care reprezenta o dijmă în vin, reprezentând a zecea parte din recoltă, care se plătea domnului țării. Din aceasta, o anumită parte era cedată mănăstirilor și bisericilor. În afara vinăriciului, domnii mai dăruiau unor mănăstiri anumite cantități de vin. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata