Dosar Microsoft: MEC ştia din 2005 că preţurile echipamentelor din Programul SEI erau exagerate

20

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) cunoștea încă din anul 2005 că prețurile echipamentelor care urmau să fie achiziționate de la firma Siveco în cadrul Programului „Sistem Educațional Informatizat” (SEI) erau „exagerate”, cu cel puțin 50% mai mari decât produsele similare de pe piață, se arată în referatul Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

DNA a solicitat Parlamentului, președintelui și Parlamentului European ridicarea imunității pentru nouă foști miniștri implicați în dosarul licențelor IT.

Programul SEI a fost aprobat în anul 2001 și consta în dotarea unităților de învățământ preuniversitar cu aproximativ 1.500 de laboratoare informatice, prin achiziționarea de calculatoare și alte echipamente IT, în valoare de 200 milioane euro.

Potrivit DNA, prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării din 21 martie 2005, a fost constituită o comisie (formată din profesori universitari de la ASE București, Universitatea Politehnică din Timișoara, Universitatea Tehnică Cluj Napoca și specialiști din MEC), pentru a analiza documentele aferente Proiectului SEI, contractele încheiate de MEC cu societatea Siveco și pentru a analiza prețul pieței pentru produsele contractate cu firma Siveco.

Citeste si:  Investiţie verde, în valoare de 4 milioane de euro, în noul ansamblul rezidenţial Green Residence din nordul Capitalei

Principalele concluzii ale raportului întocmit de acea comisie erau următoarele: „prețurile de achiziție ale echipamentelor sunt mai mari decât cele existente pe piață pentru produse similare cu cel puțin 50%; monitoare de 15 inch color oferite 4 ani consecutiv cu prețuri variind între 198 USD și 184 USD, reprezintă la ora actuală dublul prețului de piață; calculatoarele au fost contractate ca ‘brand name’, reducându-se astfel posibilitatea de achiziție din surse alternativ; în același timp ele au fost aduse sub formă de componente și asamblate în România, pierzându-se astfel calitatea de ‘brand name’; în aceste condiții prețurile pentru sistemele livrate sunt duble față de prețurile pieței pentru produse similare. (…) Prețurile echipamentelor sunt foarte ridicate, inexplicabil solicitându-se prețuri identice pentru echipamente cu performanțe diferite”.

Citeste si:  Rata locurilor de muncă vacante a scăzut în trimestrul II din 2010

De asemenea, comisia susținea că prețurile de achiziție a soluțiilor software nu sunt fundamentate și depășesc prețurile pieței.

Se mai arăta că inexistența unor specificații clare ale MEC și a unor licitații reale a dus la prețuri de achiziție exagerate atât pentru echipamente, cât și pentru software.

Pe cale de consecință, comisia constituită din specialiști recomanda suspendarea etapei a IV-a a Proiectului SEI pentru analiză, elaborare de specificații clare și efectuarea unei licitații.

Etapa a IV-a consta în achiziționarea de tehnică de calcul și servicii prin intermediul unei finanțări de tip leasing financiar în valoare de 96 milioane dolari.

Comisia mai recomanda declanșarea la nivel central și local a unor activități de analiză a modului în care s-au realizat fazele I — III ale proiectului și a rezultatelor obținute, precum și utilizarea catedrelor de specialitate din învățământ pentru consultanță, proiectarea și implementarea unor aplicații informatice necesare ministerului.

Citeste si:  Lacăt pe una din firmele din scandalul Ridzi

„Constatările inspectorilor ANAF, a comisiei de audit și respectiv a comisiei de specialitate instituită prin Ordin al ministrului se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză, precum și cu aspectele sesizate  de firmele a căror participare la o procedură de achiziție a fost restricționată conducând la concluzia că prin negocierea cu firmele Siveco, IBM, HP, Compaq, încheierea contractului cu firma Siveco  și acceptarea cesionării de către aceasta a contractului s-a urmărit de fapt  favorizarea firmei Siveco și a firmelor colaboratoare în condițiile în care specificațiile tehnice ale livrabilelor din caietele de sarcini conduceau către firma IBM sau Compaq, iar specificațiile tehnice pentru software către firma Siveco, este cert că a fost înlăturată posibilitatea unei participări competitive într-o procedură de achiziție”, se mai arată în referatul DNA. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata