Primele alegeri prezidenţiale din România

24

Primele alegeri parlamentare și prezidențiale din România, după evenimentele din decembrie 1989, au avut loc la 20 mai 1990, fiind, totodată, primele alegeri libere după mai bine de 50 de ani.

Alegerile s-au desfășurat în baza Decretului-Lege 92/1990, emis de Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (CPUN), organism nou creat cu autoritate de parlament provizoriu, care a preluat prerogativele puterii provizorii în stat și în care au fost incluși reprezentanții tuturor partidelor politice apărute imediat după revoluție, precum și ai organizațiilor minorităților naționale. Președintele CPUN a fost Ion Iliescu (9 februarie-20 iunie 1990).

La 14 martie 1990, cu un singur vot împotrivă și două abțineri, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională a adoptat Legea privind alegerea Parlamentului și a președintelui României, primele alegeri libere parlamentare și prezidențiale fiind stabilite pentru ziua de 20 mai 1990. Potrivit legii, președintele României era ales în mod direct, prin scrutin universal. Legea prevedea alegerea sa ‘de către cetățenii cu drept de vot din întreaga țară’.

Era declarat președinte acel candidat care întrunea jumătate plus unu din numărul alegătorilor înscriși pe listele electorale. Dacă nici un candidat nu întrunea această majoritate, se organizau, în a doua duminică, noi alegeri. La acest al doilea tur de scrutin participau numai doi candidați, clasificați în ordinea voturilor obținute. Candidatul care obținea cel mai mare număr de voturi era declarat președintele României.

Citeste si:  Iliescu, despre anexarea Crimeei: Ne aflăm în faţa unui act de forţă care a schimbat o realitate istorică

La președinția țării putea candida orice persoană care nu era decăzută din drepturile electorale și care avea suportul a cel puțin 100 000 de alegători. Validarea alegerii președintelui era făcută de Curtea Supremă de Justiție, hotărârea adoptată fiind prezentată în ședința comună a Adunării Deputaților și Senatului. În acel moment, cel ales devenea președintele României. Din momentul alegerii sale, președintele nu putea să mai fie membru al vreunui partid sau al vreunei formațiuni politice. El urma să-și îndeplinească prerogativele fiind angajat numai și numai în fața poporului român.

Potrivit art. 50 din Decretul-Lege nr.92/1990, în campania electorală candidații, partidele, formațiunile politice, toate organizațiile sociale și cetățenii aveau dreptul să-și exprime opiniile în mod liber și fără nici o discriminare, prin mitinguri, adunări, utilizarea televiziunii, radioului, presei și a celorlalte mijloace de informare în masă. De asemenea, art. 51 garanta accesul gratuit la radio și televiziune în cadrul campaniei. Trebuie menționat că la aceeași secție de votare alegătorii urmau să-și depună votul atât pentru Parlament (Adunarea Deputaților și Senat), cât și pentru președinte.

Citeste si:  O invenţie pe zi: Telescopul

 

  • Biroul Electoral Central

Biroul Electoral Central s-a înființat în baza Decretului-lege 92/1990, care prevedea la articolul 28 că pentru buna desfășurare a alegerilor se înființează Biroul Electoral Central, birouri electorale de circumscripție și birouri electorale ale secțiilor de votare.

BEC, potrivit acestui act, este alcătuit din 7 judecători ai Curții Supreme de Justiție și 10 reprezentanți ai partidelor și formațiunilor politice desemnați în ordinea descrescătoare a numărului de liste de candidați pe care le-au propus, pe întreaga țară, pentru alegerile în parlament. BEC, care pe lângă rolul de organizator al alegerilor propriu-zise, deține și rolul de centralizator al voturilor și de a comunica rezultatele finale ale alegerilor, veghează la întocmirea listelor electorale, la aducerea la cunoștința cetățenilor, soluționează contestațiile ce se pot ivi referitor la modul de constituire și componența birourilor electorale de circumscripție, primește propunerile pentru funcția de președinte al României.

BEC comunică ordinea de înscriere în buletinele de vot a candidaturilor pentru funcția de președinte, stabilită în urma tragerii la sorți. Înscrierea candidaturilor la BEC s-a încheiat la 22 aprilie 1990.

Citeste si:  Nu există educaţie şi depistare precoce în cazul cancerului de piele

 

  • Candidați

În primul scrutin postdecembrist pentru funcția de președinte doar Frontul Salvării Naționale, Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc Creștin-Democrat au promovat candidați la președinție: Ion Iliescu, din partea FSN, contestat întrucât era perceput ca un activist al PCR și continuator al aceluiași sistem, Ion Rațiu din partea PNȚCD, reîntors în țară din Marea Britanie, unde locuise timp de 50 de ani, și Radu Câmpeanu, din partea PNL, reîntors de la Paris, unde ceruse azil politic în 1973. Ambii erau contestați din acest motiv.

La 17 aprilie s-a înregistrat, în mod oficial prima candidatură la funcția de președinte al României. A fost vorba de candidatura lui Ion Iliescu, depusă din partea Frontului Salvării Naționale. Au fost prezentate dosare care conțineau aproximativ 170.000 de semnături.

A urmat înscrierea candidaților Radu Câmpeanu din partea Partidului Național Liberal și Ion Rațiu din partea Partidului Național Țărănesc Creștin și Democrat. Ion Rațiu (1917-2000) a fost un opozant al regimului comunist de la București.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata