Îl întreb cum e satul iarna, pentru că știu că atunci când ninge devine inaccesibil și în zonă se poate ajunge cu mare greutate. Îmi spune că imaginea e desprinsă parcă dintr-un film, în care timpul s-a oprit în loc.
‘Iarna am venit pe jos și e puțin straniu, niciun câine nu latră, niciun fum nu iese pe hornuri. Parcă timpul s-a oprit. Și atunci e frumos, e și mai liniște pentru că nici păsările nu se aud, are un farmec special’, povestește Florian.
După ce se va muta definitiv în Hosasău, tânărul vrea să se apuce de apicultură, pentru că a auzit că sătenii se ocupau cândva de această îndeletnicire și crede că tradiția trebuie reînviată. Mai ales că în jur sunt pajiști pline de tot felul de flori, de unde albinele își pot culege nectarul.
Plec de la singurul locuitor al cătunului cu sentimentul că trebuie să mă reîntorc atunci când voi avea nevoie de un pic de liniște. ‘Avem o cameră de oaspeți care se află tot timpul la dispoziția prietenilor. Mai veniți, vă așteptăm cu drag’, ne transmite din poartă Florian Kanya.
Lăsăm în urmă casa cu cerdac și ne îndreptăm către izvorul cu apă minerală din apropiere. Primarul Peter Pal îmi spune că, pe vremuri, apa era îmbuteliată și dusă tocmai la Viena, iar cunoscutul etnograf maghiar Orban Balazs spunea despre ea că e la fel de bună ca cea din Borsec. La câțiva pași de izvor, un bătrân care își petrece verile la Hosasău își cosește grădina și când îl întreb cum e să trăiască într-o asemenea liniște îmi răspunde: ‘E frumos, eu am ales să trăiesc aici’.
Nu departe de izvorul cu apă minerală se află o capelă romano-catolică, construită de contele Lazăr în anul 1494, cu hramul Sfintei Maria, în curtea căreia se află locurile de veci ale ultimilor săteni.
Mai departe, la ieșirea din sat se află o altă capelă romano-catolică, care, spune primarul, a fost ridicată pe mormântul lui Xantusz Keresztes, care a fost un fel de prefect al zonei și care a fost ucis de tătari, în anul 1694.
Potrivit lui Pal Peter, satul era unul dezvoltat în acea perioadă, iar localnicii chiar au reușit să oprească invazia tătarilor, atunci când Xantusz Keresztes a fost ucis. De altfel, de sat aparține și locul cunoscut ca ruinele castelului lui Xantusz, care este marcat de o cruce comemorativă.
‘Este o așezare veche, primele referiri fiind din anul 1309, sub denumirea de Longavelle. Ca mai toate satele din depresiunea Ciuc, locuitorii au practicat agricultura, în special creșterea animalelor. În secolul trecut, populația a avut un trend descendent, astfel că în anii ?40 avea 90 de locuitori, în anii 60 locuiau aici în jur de 70 persoane, iar astăzi mai are doar un singur locuitor’, a precizat primarul Pal Peter. De altfel, o dată cu colectivizarea, oamenii au părăsit localitatea și s-au îndreptat către satul Misentea, care este aproape de șosea.
Destinul cătunului desprins parcă din poveste este, deocamdată, unul incert. Primarul spune că zona are un potențial mare de agrement, ‘cu peisaj atrăgător, unde zgomotele civilizației sunt la distanță și asigură o odihnă perfectă’.
Tocmai de aceea satul a fost electrificat, printr-un proiect comun al Consiliului Județean Harghita și al Primăriei Leliceni, fapt care asigură un anumit confort celor care ar dori să locuiască aici. În plus, autoritățile locale au în gând să pună bazele unei stațiuni turistice.
‘Pentru a pune bazele unei stațiuni de recreere, administrația locală a prevăzut în planul urbanistic spațiu pentru construirea de case de vacanță. În perspectivă se are în vedere amenajarea unei băi comunale cu apă minerală dar și alte dotări necesare atragerii turiștilor’, spune primarul Pal Peter.
Până când toate acestea se vor realiza, până când drumul de pământ de la Fitod la Armășeni va fi reabilitat, satul Hosasău rămâne o așezare cum rar mai găsești în alte părți, în care tronează liniștea și armonia și unde timpul se scurge parcă mai încet decât oriunde altundeva. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)