Un preot dintr-un mic sat din Sălaj a reușit să repună pe picioare comunitatea pe care o păstorește, sprijinind tinerii în înființarea unor culturi de fructe de pădure de pădure și a unor livezi de pomi fructiferi din specii de înaltă performanță, oferindu-le mai întâi propriul exemplu. Tinerii din sat au abandonat agricultura tradițională și creșterea animalelor, orientându-se, la sfatul preotului, către culturi de coacăze sau căpșuni, livezi de pruni și meri, iar în viitorul apropiat pe dealurile din zonă ar putea apărea și lavanda.
Mașina lasă urmă nori de praf alb pe drumul comunal ce duce către Cozla, un sat din comuna Letca ce nu pare a face notă discordantă de majoritatea micilor localități urbane din România, amenințate în ultimii ani de o depopulare cauzată de plecarea tinerilor către orașele din apropiere sau, nu în puține cazuri, către destinații din străinătate, unde speră să găsescă banii ce cred ei că le vor aduce fericirea.
Monotonia peisajului de deal, cu terenurile agricole acoperite de vegetație sălbatică, este spartă la un moment dat de o mică suprafață de teren pe care șirurile de lăstari de coacăz negru se aliniază perfect în jurul unei sperietori de ciori. Se vede că pământul a fost lucrat cu grijă și, cu toate că perioada de fructificație a trecut, buruienile lipsesc cu desăvârșire.
Terenul cultivat cu arbuști de coacăz este doar primul semnal că la Cozla lucrurile încep să se schimbe și că, cel mai probabil, următorul recensământ nu va mai consemna o scădere a populației, iar cei 250 de săteni care trăiesc astăzi în sat și-au dat seama că viața la țară poate fi una confortabilă, cu un trai decent și venituri consistente provenite din culturi de fructe de pădure sau din fructele deosebite pe care le dau livezile nou înființate.
„Lumina” pentru sătenii din Cozla a venit, cum altfel, de la tânărul preot din sat, cel care, mai abitir ca un inginer horticol sau ca un economist, a reușit să readucă la viață mica localitate printr-o agricultură modernă, adaptată realităților locale.
Adrian Bora a ajuns ca preot în satul Cozla în 1999, atunci când avea doar 25 de ani și se gândea că în câțiva ani își va găsi, cu siguranță, o parohie mai bună decât cea dintr-un mic sat prăfuit din Sălaj. Încetul cu încetul preotul s-a atașat de comunitatea pe care a ajuns să o păstorească, iar gândurile de plecare au fost abandonate, fiind înlocuite de gânduri legate de posibilitățile de revigorare ale unui sat depopulat și îmbătrânit, în care principala ocupație era creșterea animalelor.
Departe de un drum principal, cu terenuri agricole fărâmițate de legislația stufoasă a retrocedării terenurilor, satul oferea, din perspectiva lui Adrian Bora, doar șansa unor culturi de plante de pădure sau a înființării unor livezi productive. Drumul de la idee la punerea ei în practică nu a fost foarte lung și a pornit prin puterea exemplului propriu.
„Ne-am uitat în jur. Era piatră, dealuri și atunci am încercat să vedem ce potențial are zona. Ne-am dat seama că cel mai bun lucru este să faci agricultură. Faci agricultură, faci, dar hai să învățăm de la cei care fac performanță în agricultură. Și atunci, uitându-ne un pic în jur, am realizat că avem unele probleme: terenurile sunt fărâmițate, parcele sub un hectar, foarte rar peste un hectar. În această situație nu poți forma niște loturi mai mari de teren, care să fie cultivate cu tehnologie modernă, cu tractoare de mare putere care prin consum, prin mai multe operații pe care le fac o dată, pot asigura un venit decent.
Ne-am dat seama că acest impediment nu poate fi trecut așa ușor și am căutat atunci să vedem ce putem face pe suprafețe mici. Ne-am gândit inițial la fructe de pădure și am început să studiem, să vedem cum se comportă diferiți arbuști. Între timp, în perioada cât am stat în sat am văzut că nucii se dezvoltau anual liniar și aduceau o producție constantă.
În alte zone producția oscilează de la an la an. Am început să cumpărăm în familie primele hectare de teren și le-am plantat cu nuci. Între timp am adus diferite soiuri de arbuști și pomi să-i testăm și am făcut schimburi de experiență cu cei ce fac performanță în România în acest domeniu. Pas cu pas, în 2010 s-a pornit prima plantație de coacăz, care după doi ani a acoperit toate cheltuielile de investiții cu înființarea și funcționarea de până atunci. (…) În același timp, în ultimii ani i-am încurajat pe cei tineri, pentru că pe bătrâni cam greu îi scoteai din tradiția lor cu creșterea animalelor.
În momentul în care primele plantații au început să producă, au văzut ce cantitate face o porțiune de teren, au văzut ce bani încasezi în momentul în care cumpărătorul ți-a plătit, pentru că tranzacțiile erau făcute în sat, sub văzul lor, s-au hotărât câțiva tineri să înceapă cu 30-40-50 de ari. I-am încurajat pe mulți pentru că ‘sămânța’ de a face agricultură exista în mintea lor, doar că trebuia cineva să-i încurajeze și să te simtă că ești alături de ei, într-o încercare de a face totuși performanță”, rememorează preotul demersurile de început.