Locuiește de aproape 40 de ani în Altîn Tepe și înainte de închiderea minei a reușit să-și cumpere apartamentul. „Atunci s-au vândut cel mai mult case și foarte puține apartamente. Cândva s-a plătit și chirie pe ele, dar acum nimeni nu mai plătește nimic. Pe ei mina i-a interesat. De oameni și de blocuri nu s-a preocupat nimeni”, continuă el.
„Am avut un administrator, dar nu era deloc interesat de lumea care a muncit și a plătit chirie, de tinerețea pe care ne-am mâncat-o aici. Pe el nu-l interesau decât banii. Și a umblat cu minciuni. Făcea scrisori semnate cică de întreprindere pe care le trimitea de la Babadag (oraș situat în apropiere de sat — n.r.) și ne amenința că ne dă afară din apartamente. Odată m-am uitat să văd de unde și când a plecat scrisoarea și ne-am dat seama ce se întâmpla. Apoi, lumea nu a mai vrut lumea să plătească, iar el dacă a văzut că nu mai are de unde să mulgă, a plecat”, îl întrerupe Catinca Arhip, în vârstă de 60 de ani.
Ea își amintește că după închiderea minei, oamenii din sat nu aveau nici măcar apă, localnicii mergând cu căruțele vreo doi kilometri pentru a lua apă din Stejaru.
„Câți oameni necăjiți nu au case în țară, iar aici își bat joc de ce au”, spune mâhnit nea Mihai, arătând spre unul din apartamentele cu geamurile sparte.
„Acum vreo trei ani, trăia soțul meu, Dumnezeu să-l odihnească!, atunci când, într-o noapte, am auzit hodorong-zdrong în bloc. Trăiau cei de pe palier cu noi, dar lumină nu avea decât Diaconescu în colț. Și s-a urcat bărbatul meu pe scări să vadă ce se întâmplă. Erau niște bărbați care au spart ușa și care trăgeau de cadă, să o ia să o vândă. În viața mea nu am avut treabă cu Poliția, dar atunci am pus mâna pe telefon și am sunat”, își amintește Catinca Arhip.
La un alt bloc, două femei și doi bărbați descarcă lemne dintr-o căruță.
„Acum, vine frigul și ne bate la ușă. Locuiesc din 1972 aici, bărbatul a muncit la mină, iar eu de anul trecut primesc o pensie de pe urma lui. Stau la casă, nu la blocurile astea, dar aici las lemnele. Acum vreo 20 de ani am cumpărat casa cu 325 de lei. Am două camere, dar nu am canalizare. Nu am avut bani să fac ceva. Am doi copii, zilieri, am și nepoți și este greu. Dacă băieții găsesc de lucru azi, mănâncă, dacă nu, amână. Am fost azi și-am luat 10 kile de gogoșari, că la noi a fost mană și nu s-a făcut nimic. Am dat 30 de lei. Dar tot e bine. Aici nu e ca în alte părți. Am văzut la televizor ce-a fost în țară”, spune Sanda Ignat, în vârstă de 61 de ani.
Primarul comunei Stejaru, Dumitru Enache, susține că firma Minvest Deva și-a respectat obligațiile asumate prin contractul de închidere a minei din Altîn Tepe, astfel că printr-un împrumut de la Banca Mondială a reușit să finalizeze proiectele privind rețeaua de apă potabilă și apă uzată din sat și să asfalteze străzile.
„Din 2009 am făcut demersuri pentru preluarea tuturor bunurilor companiei Minvest Deva din Altîn Tepe, dar în continuare ne lovim de birocrație. Procesul de preluare trebuie să fie parafat de o Adunare Generală a Acționarilor a companiei, apoi noi avem obligația să promovăm o hotărâre de Guvern. Altfel, nu putem cheltui un leu acolo, iar oamenii au nevoie de investiții în blocuri, fiindcă iarna țevile se sparg. Am început în iulie procesul de executare silită pentru un debit de 120.000 de lei și, dacă în perioada imediat următoare nu virează măcar 50% din datorie, vom ajunge în instanță cu această companie”, a afirmat primarul Dumitru Enache.
Compania Națională a Cuprului, Aurului și Fierului Minvest Deva aparține statului român și a luat ființă în anul 1969 sub numele de Centrala Minereurilor Deva. În anul 1974, centrala s-a reorganizat, dar abia în anii ’90 mina din satul tulcean Altîn Tepe a fost subordonată acesteia până la închidere. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)