Ministrul Muncii susţine introducerea unor facilităţi şi indemnizaţii pentru mamele care nasc şi sunt în şomaj

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, susține extinderea concediului de maternitate pentru mame prin introducerea unor facilități și indemnizații pentru mamele care nasc și sunt în șomaj sau nu au un loc de muncă.

„A fost o discuție în cadrul Forumului (de la Milano n.r) privind extinderea concediului de maternitate pentru mame. Este un model pe care eu îl îmbrățișez de foarte mult timp, astfel încât să existe facilități și indemnizații care se acordă mămicilor care nasc și care sunt în șomaj sau nu au un loc de muncă, să beneficieze de ele. În momentul de față, la nivelul UE, ca și în România, beneficiază de concediu de maternitate și facilități acordate prin acest program doar mămicile care au loc de muncă”, a declarat, miercuri, Rovana Plumb, la România TV.

Ea a precizat că măsura ar urma să se aplice inclusiv mamelor care sunt în șomaj, dar nu mai primesc indemnizație.

„Acesta este conceptul pe care am vrea să îl introducem și în România, dar deocamdată azi s-a reluat discuția și vom vedea în viitor cum vom putea să îl aplicăm în România”, a mai spus Rovana Plumb.

Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb, a participat marți la Conferința la nivel înalt privind ocuparea forței de muncă în Europa, de la Milano, Italia. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.