DNA: Viorel Hrebenciuc şi Ilie Sârbu au făcut presiuni asupra conducerii Romsilva privind retrocedări de păduri

Parlamentarii Viorel Hrebenciuc și Ilie Sârbu sunt suspectați de procurorii anticorupție că ar fi făcut presiuni asupra conducerii Romsilva în cazul unor retrocedări de suprafețe mari de terenuri forestiere, se arată în documentele Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Senatorul Ilie Sârbu și deputatul PSD apar în documentele întocmite de DNA privind retrocedarea ilegală a aproximativ 43.000 ha de teren forestier din județul Bacău, lăsate moștenire de Nicolae D. Ghica.

Ancheta DNA a relevat că una dintre persoanele care au pretins că sunt moștenitoare — respectiv Elie Vlad Sturdza, un strănepot de soră al lui Nicolae D. Ghica — a fost reprezentată de avocatul Ioan Adam, în prezent deputat și soț al unuia dintre judecătorii implicați în dosar. El ar fi intervenit la magistrați din completul care a judecat cauza clientului său.

Din datele existente rezultă că, pentru a se reuși obținerea în mod nelegal a unei hotărâri judecătorești pentru reconstituirea dreptului de proprietate, au colaborat mai multe persoane: avocatul Adam Ioan, Paltin Gheorghe Sturdza, Ordog Lorand Andras, Uță Gabriel și Velican Maria Daniela.

În documentele DNA se menționează că, în 2009, Ioan Adam s-a căsătorit cu judecătoarea Bularca Anca Roxana, iar nașii acestora de cununie au fost Paltin Gheorghe Sturdza și concubina acestuia, Zaharia Gabriela Rodica.

Ulterior, pentru realizarea retrocedării, în „această afacere” au fost cooptate mai multe persoane, fiecare având roluri clar stabilite.

„În primul rând, prin intermediul lui Durlan Iulian, primarul Comunei Căiuși din județul Bacău, a reușit să-l capaciteze pe deputatul Viorel Hrebenciuc, care avea rolul de a-și folosi influența politică la nivelul instituțiilor și autorităților publice din județul Bacău și de la nivel central pentru urgentarea atingerii obiectivelor stabilite în antecontract. (…) Paltin Gheorghe Sturdza, prin intermediul lui Ioan Adam, Bengescu Dan Costin și Viorel Hrebenciuc, a insistat să-i determine pe reprezentanții Romsilva să nu mai facă apărări, pentru ca eliberarea titlului de proprietate să fie cât mai rapidă pentru cele 43.227 ha de teren forestier sau să renunțe la judecată acolo unde deja s-au demarat procesele civile. Din probe rezultă că Viorel Hrebenciuc l-a abordat pe Adam Crăciunescu prin intermediul lui Ilie Sârbu, senator, persoană cu foarte mare influență asupra directorului RNP Romsilva”, se spune în document.

Procurorii au reținut că, anterior cooptării lui Adam Crăciunescu de către Hrebenciuc în acest grup, acesta din urmă obținuse deja sprijinul directorului din cadrul Direcției Silvice Bacău, Viorel Ghelasă, vicepreședinte PSD Bacău, instigându-l la inacțiune, adică să nu mai apere interesele instituției.

„Din convorbirile telefonice purtate de către Ioan Adam, Dan Costin Bengescu și Viorel Hrebenciuc rezultă că aceștia au menționat de mai multe ori și numele lui Constantin Dorian Pocovnicu, actualul prefect al județului Bacău și președinte al Comisiei de fond funciar Bacău. De asemenea, în septembrie 2013, Hrebenciuc a intervenit pe lângă membrii comisiilor locale Dărmănești și Dofteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, astfel încât aceștia să accepte predarea directă a suprafețelor de pădure fără avizul Comisiei Județene de Fond Funciar, în conformitate cu strategia de acțiune convenită în prealabil cu Bengescu”, se mai arată în dosarul DNA.

Astfel, în discuția din 9 septembrie 2013 purtată cu Bengescu, parlamentarul îi explică acestuia că directorul Direcției Silvice Bacău, Viorel Ghelasă, va fi chemat la București pentru a fi „instruit” cum să procedeze în privința demersurilor efectuate pentru punerea în executare a hotărârii judecătorilor Tribunalului Covasna, care în revizuire au dispus restituirea în natură a celor 43.277 ha de pădure.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.