Dumitru Federenciuc: Electrica va investi un miliard de euro pentru modernizarea reţelelor electrice de distribuţie, între 2015-2018

Electrica va investi aproximativ un miliard de euro pentru modernizarea și retehnologizarea rețelelor electrice de distribuție, în perioada 2015-2018, a anunțat miercuri Dumitru Federenciuc, șef Serviciu Strategia de dezvoltare a rețelelor electrice în cadrul Electrica SA, care a participat la Conferința ‘România își poate asigura independența energetică nu prin epuizarea resurselor, ci prin soluții inteligente’.

‘Fondurile care vor fi investite de Electrica în perioada 2015-2018 pentru modernizarea și retehnologizarea rețelelor electrice de distribuție, conform prospectului IPO, sunt estimate la aproximativ un miliard de euro. Suma de un miliard de euro vizează toți operatorii de distribuție. Strategia pe termen scurt a Electrica urmărește, printre altele, eficientizarea activității, în vederea diminuării pierderilor. De asemenea, ne vom concentra pe integrarea producătorilor de energie eoliană și fotovoltaică. Pe termen mediu, ne vom axa pe sistemele aferente unei rețele inteligente, respectiv pe un sistem de management al distribuției. Energia distribuită trebuie să fie livrată consumatorului în timp util și la parametri corespunzători. În plus, avem în vedere gestiunea surselor regenerabile, prin realizarea unor centrale virtuale de putere’, a afirmat Dumitru Federenciuc.

Citeste si:  Recuperarea economică a Chinei impresionează întrucât revenirea consumatorilor rămâne evazivă

Potrivit acestuia, Electrica își va concentra investițiile pe zonele unde există un număr mare de întreruperi ale curentului electric.

‘În zonele unde există un număr foarte mare de întreruperi se face o evaluare și se vor investi bani pentru modernizarea rețelelor și creșterea calității infrastructurii, prin înlocuirea componentelor sau schimbarea în totalitate a rețelelor vechi. Timpul nostru de realimentare se încadrează în standardele de performanță, România având o situație bună comparativ cu țările din vecinătate. În ceea ce privește clientul, acesta nu mai este captiv unui singur furnizor, și atunci își poate căuta acel furnizor care îi poate oferi o factură favorabilă, mai ales în condițiile în care producția din surse regenerabile a crescut în ultima perioadă’, a mai spus Dumitru Federenciuc.

Citeste si:  Guvernul se angajează la FMI să îngheţe pensionările anticipate

Conferința ‘România își poate asigura independența energetică nu prin epuizarea resurselor, ci prin soluții inteligente’ a fost organizată de KIC InnoEnergy, cu sprijinul Energy-Center și al Comitetului Național Roman al Consiliului Mondial al Energiei, având ca puncte principale de dezbatere „Eficiența energetică și Rețelele Smart Grid”. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata