Miron Mitrea, condamnat la doi ani închisoare cu executare

23

Deputatul PSD Miron Mitrea a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul referitor la renovarea casei mamei sale din localitatea Voluntari.

Miron Mitrea a primit doi ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită și a fost achitat pentru fals material în înscrisuri oficiale.

De asemenea, instanța a dispus încetarea procesului penal împotriva lui pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

Tot în cazul lui Miron Mitrea, judecătorii au dispus confiscarea sumei de 169.000 lei, acesta având de plătit și 15.000 lei cheltuieli de judecată.

Citeste si:  Câştigul salarial mediu net, cu 67 de lei mai mic în iulie 2010 faţă de luna precedentă

În același dosar, fosta șefă a Inspectoratului de Stat în Construcții, Irina Jianu, a fost condamnată la cinci luni închisoare. În prezent, aceasta se află în penitenciar, după ce a fost condamnată la șase ani în dosarul Trofeul Calității și patru ani în dosarul Zambaccian.

Tot miercuri, instanța supremă l-a condamnat pe Constantin Popescu, fost arhitect șef al orașului Voluntari, la două pedepse de cinci luni și două luni închisoare. În continuare, în cazul lui, cele două pedepse au fost contopite cu o condamnare de trei ani închisoare, primită într-un alt dosar.

Citeste si:  Oana Niculescu Mizil, condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese

Decizia instanței nu este definitivă, iar cei trei condamnați pot face apel. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata