Victor Cionga a fost numit, miercuri, în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al SC Electrica SA, având un mandat până în ianuarie 2016, informează un comunicat al Electrica.
Numirea a fost făcută în prima ședință a noului Consiliu de Administrație de după privatizarea companiei și a avut loc în conformitate cu statutul societății, se precizează în comunicat.
Victor Cionga (58 de ani) are experiență în sectorul privat în domeniul piețelor de capital, în procese de listare, fuziuni și achiziții. Începând din 1998, Victor Cionga s-a alăturat societății Raiffeisen Financial Advisors România, ca director general, iar apoi ca director general adjunct Raiffeisen Capital&Investment. Cionga deține cunoștințe de guvernanță corporativă, ocupând pentru o perioada și funcția de director general al Bursei de Valori București.
‘Sunt onorat de alegerea făcută de colegii mei din Consiliul de Administrație. Membrii Consiliului vor lucra în echipă cu Executivul, care, știm deja toți, a avut o contribuție foarte importantă în listarea cu succes a Electrica. Considerăm că este un nou început de drum, atât pentru noi, cât și pentru Grupul Electrica și sperăm să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor acționarilor și publicului larg’, a declarat Victor Cionga, noul președinte al Consiliului de Administrație al SC Electrica SA.
‘Am convingerea că experiența domnului Victor Cionga, ca de altfel a tuturor membrilor Consiliului de Administrație, reprezintă un atu în procesul de implementare a unor măsuri de eficientizare a activității companiei noastre’, a spus, la rândul său, Ioan Roșca, directorul general al SC Electrica SA.
Pe 22 septembrie, pentru prima dată după listarea duală a societății la bursele din București și Londra, acționarii Electrica au ales componența noului Consiliu de Administrație: Victor Vlad Grigorescu, Victor Cionga, Cristian Bușu, Arielle Malard de Rothschild și Michael Adriaan Maria Boersma.
Durata mandatului membrilor Consiliului de Administrație este de patru ani. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)