Albania şi Muntenegru vor aplica sancţiunile europene contra Rusiei

Albania și Muntenegru, care vor să adere la Uniunea Europeană, au decis să se alinieze Bruxellesului aplicând sancțiunile economice decise de UE contra Rusiei pentru implicarea ei în criza din Ucraina, a anunțat miercuri șefa diplomației europene, informează AFP.

Nici Serbia, care a început în ianuarie negocieri de aderare cu Uniunea Europeană și urmează să primească joi vizita președintelui rus Vladimir Putin, nici Turcia, care își negociază aderarea din 2005, și nici Macedonia, candidat oficial, nu sunt menționate în lista țărilor care „se aliniază” acestor măsuri, potrivit unei serii de declarații făcute de Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant al UE pentru Politică Externă.

În schimb, Ucraina însăși va aplica sancțiuni ce înăspresc accesul la piețele de capital pentru principalele bănci rusești și șase firme din Rusia din sectoarele apărării și petrolier. Ele includ de asemenea înghețarea bunurilor și impun interdicții de viză pentru aproximativ 140 de persoane și entități făcând parte din ierarhia rebelilor separatiști din estul Ucrainei sau anturajul lui Vladimir Putin la Moscova, potrivit AFP.

Aceste sancțiuni vor fi aplicate de asemenea de către Islanda, care a fost la un moment dat candidat la aderarea la UE dar a renunțat în 2013 la acest proiect.

Norvegia și Liechtenstein, asociate la UE, mai ales printr-un acord de liber schimb, vor aplica de asemenea înghețarea bunurilor și interdicții de vize, dar nu și dispozițiile asupra interdicției de acordare a împrumuturilor pe termen scurt, potrivit dnei Ashton.

„Uniunea Europeană ia act de acest angajament și îl salută”, a declarat ea.

Mai mult decât atât, Albania, Muntenegru, Macedonia, Islanda, Norvegia, Liechtenstein, Ucraina și Georgia vor aplica sancțiuni împotriva a 15 persoane implicate în conflictul înghețat din Transnistria, o regiune de estul Republicii Moldovei care și-a declarat independența în 1990, susținută pe sub mână de Rusia. Aceste sancțiuni, datând din 2010, au fost prelungite în iunie până la sfârșitul lunii octombrie, amintește AFP. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.