„Începe să-mi fie teamă de ce poate să facă PSD în momentul în care are toată puterea în România”

19

Întruniţi în şedinţă extraordinară, consilierii judeţeni ieşeni au aprobat joi, 16 octombrie, împărţirea sumei de 11,7 milioane de lei din cotele defalcate din TVA pentru drumurile judeţene şi comunale. Din această sumă, Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP) a primit trei milioane de lei, restul de 8,7 milioane de lei fiind împărţite către comunele din judeţ.

Un alt proiect de hotărâre aprobat de consilieri a fost cel referitor la repartizarea pe unităţile administrativ-teritoriale din judeţ a sumelor reprezentând procentul de 20% din unele venituri ale bugetului de stat pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală, pentru cofinanţări proiecte şi pentru achitarea arieratelor.

Citeste si:  Aurul, la cea mai ridicată valoare din ultimii doi ani

Deşi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Cristian Adomniţei, şi consilierii liberali au propus împărţirea banilor după criteriu 90% suprafaţa localităţii respective şi 10% numărul populaţiei acesteia, la sugestia reprezentanţilor PSD, care deţin majoritatea în CJ, s-a aprobat alocarea sumelor respective după criteriul 60% suprafaţă şi 40% populaţie.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Cristian Adomniţei, a criticat în termeni duri aprobarea în varianta propusă de PSD a celor două proiecte de hotărâre, susţinând că, în acest fel, banii au fost împărţiţi în mod arbitrar, pur politic.

Citeste si:  Dăncilă anunță că PSD va susține candidatura Adinei Vălean în PE: Vorbim despre un român

Începe să-mi fie teamă de ce poate să facă PSD în momentul în care are toată puterea în România. Vor împărţi ţara în «roşii» şi în ceilalţi. Unii vor trăi mai bine, ceilalţi se vor descurca cum vor putea. Îmi pare foarte rău pentru că la Iaşi nivelul politic a ajuns atât de jos.

La cel de-al doilea proiect, majoritatea PSD s-a opus criteriului propus de noi şi a adoptat un criteriu care avantajează municipiul Iaşi, care are alte resurse financiare, în comparaţie cu o comună. Hotărârea care priveşte introducerea criteriului politic în procesul de alocare de bani o voi semna cu un referat de motivaţie a mea împotrivă. E foarte probabil să fie nevoie anul viitor, la controlul Curţii de Conturi, să demonstrăm că nu toată lumea a fost de acord cu introducerea acestui criteriu arbitrar, politic, şi că noi ne-am străduit să respectăm legea, care spunea că trebuie să respectăm doar două criterii: lungimea drumurilor comunale şi starea acestora”, a declarat preşedintele CJ Iaşi.

Citeste si:  Premierul vrea ca Executivul să adopte, miercurea viitoare, OUG privind evaziunea fiscală

[nggallery id=185]

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata