Ultilizatorii Twitter pot asculta muzică sau fişiere audio pe reţeaua de socializare

39

Utilizatorii rețelei Twitter pot, începând de joi, 16 octombrie, să asculte instantaneu muzică sau alte fișiere audio accesând mesajele postate pe rețeaua de socializare, scrie agenția France Presse.

Noua funcție ‘Twitter Audio Card’ a fost lansată în parteneriat cu serviciul de muzică iTunes al Apple și serviciul de streaming Soundcloud.

‘Abia începem să testăm Audio Cardul și ne gândim să-l facem disponibil pentru mai mulți parteneri și creatori în viitor, pentru ca tot mai mulți muzicieni (…) să poată împărtăși piese exclusive cu milioane de ascultători pe Twitter’, a explicat rețeaua pe un blog specializat.

Citeste si:  Iurie Leancă: Republica Moldova nu intenționează să adere la NATO

Twitter Audio Card poate funcționa pe aparatele mobile care sunt echipate cu sistemele de operare Android sau Apple. De asemenea, va fi posibil să se folosească rețeaua de socializare în timp ce se ascultă muzică pe Audio Card.

Lansarea acestei noi funcții a fost sprijinită de grupul muzical Foo Fighters, care a postat primul anunț cu noul său album pe Twitter prin intermediul unei astfel de legături. Albumul poate fi ascultat prin intermediul iTunes, printr-un singur click pe mesajul de pe contul de Twitter al grupului.

Citeste si:  Obiecţiile lui Rogozin faţă de planurile scutului antirachetă american contrazic poziţia anterioară a Rusiei

DJ-ul francez David Guetta a postat pe contul său de Twitter un mesaj ce face legătura către un cântec al său care poate fi ascultat prin intermediul serviciului de streaming Soundcloud. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata