
Jennifer Lopez după despărţirea de Casper Smart: Cel mai bine acum este să fiu singură
Frumoasa Jennifer Lopez are o viață sentimentală considerată de mulți foarte agitată, însă recunoaște, într-un interviu acordat publicației britanice The Mirror, că nu s-a abătut de la drumul său și că nu îi este rușine de lecțiile pe care le-a învățat în urma relațiilor avute, scrie portalul 7sur7.be.
‘Am trecut de la o poveste la alta, însă în final nu îmi este rușine de parcursul meu și de lecțiile învățate”, a spus Jennifer Lopez, adăugând ‘Sunt ceea ce sunt și sunt om’.
Aceasta a spus că își dorește să se dedice celor doi gemeni ai săi, Max și Emme. ‘Vreau să fiu liberă să pregătesc cina pentru Max și Emme în jurul orei 7 seara și să-i culc pe la 9’, a mai spus Jennifer Lopez. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)