Misteriosul „vas străin” din apele Mării Baltice, fotografiat de armata suedeză

12

Misterul se adâncește în jurul operațiunii armatei suedeze după scurgerea informațiilor despre o ‘activitate submarină străină’ în largul Stockholmului și publicarea fotografiei unui misterios ‘vas străin’, relatează AFP.

‘Nu este al nostru, este un vas străin‘, a declarat presei contraamiralul Anders Grenstad duminică seara, comentând o fotografie de slabă calitate, luată sâmbătă dimineața de o ‘sursă’ care furnizase informația.

‘Nu este o vânătoare de submarin. Prelevăm probe care permit să se dovedească o activitate submarină străină’, a adăugat el, precizând că o zonă situată la est de capitala suedeză pare ‘să intereseze o putere străină’.

Sâmbătă seara, armata suedeză a declanșat o operațiune militară de amploare cu peste 200 de oameni, nave sub acoperire, dragoare de mine și elicoptere, care au scotocit o zonă din Marea Baltică de circa 50 km.p., după ce un martor a relatat că a văzut un ‘obiect de fabricație umană’ în apă.

Citeste si:  Fotbal: UEFA deschide o anchetă pentru rasism împotriva preşedintelui Federaţiei italiene

Rusia a dezmințit duminică informațiile apărute în presa suedeză, potrivit cărora forțele armate suedeze căutau un submarin rusesc avariat în largul Stockholmului.

‘Nu există nicio situație nereglementară și, încă și mai puțin, accidente în care să fie implicate nave rusești’, a indicat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat.

Anders Grenstad a dezmințit și el informațiile publicate în presa suedeză. ‘Potrivit informațiilor pe care le deținem, nu putem ajunge la aceleași concluzii cu presa. Nu avem nicio informație despre un mesaj de urgență sau despre utilizarea vreunei fercvențe speciale’, a declarat el.

Sâmbătă seara, cotidianul Svenska Dagbladet relatase că serviciile de informații suedeze interceptaseră emisii radio într-o zonă cuprinsă între coastele Stockholmului și enclava rusă Kaliningrad, unde își află baza o mare parte a flotei ruse din Marea Baltică, între care și minisubmarine.

Citeste si:  Kenya: Un tribunal a dat o amendă record contra unui traficant de fildeş

Cotidianul indica, citând surse militare suedeze sub acoperirea anonimatului, că emisiile s-ar fi făcut pe frecvențe speciale, utilizate de ruși în situațiile de urgență.

Sursele militare au indicat cotidianului că aceste emisiuni în limba rusă fuseseră interceptate joi seara, cu o zi înainte ca martorul să-și comunice constatările.

Mai mult, potrivit publicației suedeze Expressen, ar fi vorba de un minisubmarin top secret rusesc de tipul ‘Triton-NN’.

Unele ziare baltice au relatat, la rândul lor, că forțele navale aeriene și maritime ale țărilor de la Marea Baltică încearcă să descopere și să salveze submarinul rusesc, cu excepția Rusiei, care încearcă să țină sub tăcere naufragierea. Servicii de informații militare din state NATO ar fi interceptat, de asemenea, semnale S.O.S din partea echipajului submarinului rusesc. Unele din aceste ziare chiar titrează ‘Să fie oare vorba de Kursk 2?’, cu referire la un evenimente tragic din 2000, când un submarin rusesc de clasă Oscar II Kursk s-a scufundat în Marea Barents în urma unei explozii, iar partea rusă a încercat să mușamalizeze incidentul produs în timpul manevrelor, ceea ce a dus la moartea întregului echipaj de 118 oameni. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)  Foto: REUTERS

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata