Perestroika LUKoil trece şi prin România (I)

Dosarul Lukoil ţine de câteva zile capul de afiş al presei naţionale, după ce procurorii ploieşteni au demarat o amplă anchetă în care ruşii sunt acuzaţi de evaziune fiscală şi spălare de bani, cu un prejudiciu de 230 de milioane de euro.

Punerea sechestrului pe conturile Lukoil, ridicarea parţială după numai câteva zile, cercetarea directorului Lukoil Ploieşti, Andrey Bogdanov, pentru evaziune, ameninţările ruşilor că vor închide producţia şi, nu în ultimul rând, reacţia dură a preşedintelui Traian Băsescu, care a transmis Lukoil că este liberă să plece din România, dar fără rafinărie, nu au făcut decât să încingă şi mai mult spiritele.

 În spatele acestui scandal mediatic cu iz penal, însă, se află relaţiile economice (şi nu numai) care leagă indisolubil interesele României de cele ale Rusiei. Iată de ce, în materialul de faţă, vă propunem o radiografie a ceea ce reprezintă Lukoil atât pentru România, cât şi pentru comunitatea internaţională.

Dănuţ Dudu

 

  • Lukoil – un gigant al pieţei petrolului

Majoritatea ţărilor producătoare de petrol posedă propria companie petrolieră şi gazeiferă care gestionează producţia şi apără interesul naţional în domeniul exploatării hidrocarburilor. Aceste companii naţionale sunt controlate în proporţie de 50% de către stat.

În ţările OPEP şi în câteva din afara acestui organism companiile naţionale au exclusivitatea sau cvasiexclusivitatea producţiei petroliere. În rândul unor astfel de companii se înscriu “Aramco” (Arabia Saudită) şi cele din Abou Dhabi, Dubaï, Kuweit, Qatar, “Sonatrach” (Algeria) sau NNPC (“Nigerian National Petroleum Corporation”) din Nigeria.

Pe de altă parte, în ţările emergente sau foste comuniste companiile petroliere naţionale ocupă o poziţie din ce în ce mai importantă în peisajul petrolier internaţional şi încearcă să concureze cu marii jucători din această piaţă. De exemplu, companiile de stat chineze, “Petrochina” şi “Sinopec”, nu numai că sunt o forţă în domeniu, dar sunt cotate pe mai multe pieţe bursiere figurând, în acest moment, în carnetul de investiţii al oricărui mare jucător de pe piaţa de capital.

Asta a determinat schimbări majore în acţionariatul acestor companii, ceea ce a dus, în cele din urmă, la privatizarea lor. Astfel, privatizarea progresivă a economiei ruse a permis crearea de companii puternice de tipul “Lukoil”, “Gazprom” sau “Rosneft”, în care poziţia statului ca acţionar este din ce în ce mai slabă. Aşa se face că în ultimele topuri întocmite de prestigioasele publicaţii Forbes şi Fortune, în clasamentul mondial al producătorilor de petrol şi gaze diferenţierea dintre companii este mai mult dictată de cifră de afaceri şi de productivitatea lor, decât de profilul acţionariatului.

În acest top, “Lukoil” figurează, în funcţie de producţia realizată zilnic, pe poziţia 16, cu 2,3 milioane barili/zi şi pe poziţia 13 în ceea ce reprezintă cifra de afaceri aferentă anului trecut, cu peste 119 miliarde $ (analiştii estimează că anul acesta cifra de afaceri va creşte la peste 140,5 miliarde $, urmând ca în 2015 aceasta să se menţină aproximativ la acelaşi nivel.

Conform datelor oficiale publicate de Lukoil pe site-ul propriu, compania asigură, în acest moment, 2,1 % din producţia mondială de ţiţei, 16,3 % din producţia rusă de ţiţei şi 16,7 % din produsele de rafinare a petrolului, fiind astfel unul dintre cele mai mari grupuri de afaceri petroliere ale Rusiei, cu venituri de 139 miliarde $ şi un profit net de peste 11 miliarde $.

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.