Perestroika LUKoil trece şi prin România (I)

  • Lukoil România SRL + Petrotel-Lukoil = gaura neagră din buzunarele Lukoil?

Grupul românesc al firmelor reunite sub umbrela “Lukoil” îşi are originea în firma mamă LUKOIL Black Sea România Ltd., înregistrată în Insula Man, Marea Britanie, cunoscut paradis fiscal. Debutul activităţii acesteia pe teritoriul României datează din 09.09.1999, când este înregistrată la Registrul Comerţului Bucureşti sub numărul J40/2843/1998. (Conform datelor existente la Ministerul Finanţelor, firma avea să fie dizolvată fără lichidare în decembrie 2008).

Din aceasta au luat naştere LUKOIL Downstream România SRL (transformată în 2005 în actuala “Lukoil România” SRL), care se ocupă de reţeaua de distribuire a carburanţilor, iar proprietara benzinăriilor este MV Properties SRL, cărora li se adaugă “Petrotel LUKOIL” SA Ploieşti, care a fost şi este protagonista unor scandaluri de răsunet legate de traficul ilegal de produse petroliere practicat de această rafinărie.

“Lukoil România” SRL a avut iniţial ca acţionar unic societatea londoneză “Lukoil Europe Trading” Ltd. În 2000, aceasta îşi cesionează acţiunile către două societăţi olandeze “Petrotel-Lukoil Holdings” BV şi “Lukoil Europe” BV, societăţi care se afla şi acum în centrul activităţilor grupului.

Intrarea rafinăriei “Petrotel” (fosta “Teleajan”) în patrimoniul “Lukoil” are loc în 1998, pe vremea guvernării CDR. În august 1997, datoriile totale ale “Petrotel” sufocau societatea şi era inclusă pe lista firmelor în curs de lichidare, astfel încât Adunarea Generală a Acţionarilor a luat decizia de închidere a “Petrotel”. Salvarea a venit de la compania rusă “Lukoil”, care a cumpărat, în luna februarie 1998, sub guvernul Victor Ciorbea, 51% din acţiuni pentru 53,2 milioane $. În plus, ruşii s-au angajat să investească 189 milioane $ pentru retehnologizări, materia primă urmând să vină din bazinul petrolier situat în jurul Mării Caspice.

Pentru a “convinge” grupul “Lukoil” să preia rafinăria, executivul ataşează contractului de privatizare o serie de facilităţi fiscale la plata taxelor către stat, dar şi un termen de graţie de 25 de ani pentru plata unei datorii de 53 milioane de dolari către “Bancorex” – bancă controlată de stat şi absorbită în 1999 de către BCR. Prin convenţie, compania petrolieră se angaja să plătească ratele către bancă începând cu anul 2033.

Acestora aveau să li se adauge, patru ani mai târziu, alte înlesniri fiscale consistente: ministrul de Finanţe de atunci, Mihai Tănăsescu, (actualmente suspectat de corupţie în cazul licenţelor “Microsoft”) a propus un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru scutirea a două companii din grupul “Lukoil” de la plata a peste 20 de milioane $. Sumele reprezentau majorări de întârziere la plata TVA şi a accizelor. Ordonanţa a fost aprobată de Guvernul Năstase, iar un an mai târziu s-a transformat în lege în Parlament. Facilităţile acordate în 2002 au fost justificate inclusiv prin investiţiile pe care “Lukoil” urma să le facă în reţeaua proprie de benzinării.

Scăpaţi şi de această grijă, în noiembrie 2003, acţionarul majoritar al rafinăriei “Petrotel”, societatea olandeză LUKOIL Europe Holdings B.V., cu un capital social autorizat de 90.756,04 euro, notifică CNVM că doreşte să delisteze societatea “Petrotel-Lukoil” de pe bursă printr-o Ofertă Publică de Preluare (OPP). În acel moment, Lukoil Europe Holdings BV deţinea 93,327% din acţiunile “Petrotel”, SIF Muntenia avea puţin peste 3%, APAPS gestiona 2,587% din acţiuni, iar restul de 1,083% din titluri aparţinea altor acţionari.

Interesant este că suma necesară pentru ofertă depăşea, aparent, posibilităţile acţionarului majoritar. Numai că acesta, la rândul său, avea ca unic acţionar pe LUKOIL Internaţional GmbH, societate cu sediul în Viena, care nu este altceva decât o subsidiară a “Lukoil Oil Company”. La 11 ani de la acel moment, afacerile rafinăriei “Petrotel-Lukoil” sunt conduse de aceeaşi societate olandeză, legăturile dintre aceasta, reprezentanţa locală a “Lukoil” şi ceilalţi acţionari este cea ilustrată mai jos.

După cum se poate observa, subsidiara românească a companiei nu poate fi direct legată de compania mamă, fiind o entitate economică subordonată acesteia prin interemediul vehiculelor financiare mai sus menţionate. Întrebarea firească este cât de profitabilă este activitatea din România pentru “Lukoil”? Analizând cifrele financiare, se poate observa că ruşii încheie anii de activitate pe teritoriul românesc (cu mici excepţii) pe pierdere, pierderi care în ultima perioadă s-au accentuat.

În ciuda facilităţilor oferite de executivele Ciorbea şi Năstase, “Lukoil” nu se poate lăuda că a făcut o mare afacere în România. Dacă luăm în calcul datele financiare ale celor două vârfuri de lance ale grupului, “Lukoil România” şi “Petrotel-Lukoil”, ambele se dovedesc (la o primă vedere) cam boante.

Cel puţin ultimii patru ani s-au dovedit a fi catastrofali pentru ambele societăţi. Dacă “Petrotel” reuşeşte performanţa să închidă 2013 cu o pierdere de peste 50 milioane euro (în scădere cu 77% faţă de cele 223 milioane euro înregistrate în 2012), “Lukoil România” finalizează 2013 cu o pierdere de peste 210 milioane euro, de aproape 2,5 ori mai mare decât cea din anul precedent. Per total, numai 2013 înseamnă în buzunarul ruşilor de la “Lukoil” o gaură de peste 260 milioane euro.

Să existe vreo legătură între aceasta şi acuzaţiile procurorilor conform cărora în urma percheziţiilor făcute la începutul lunii octombrie la sediile mai multor companii aparţinând “Lukoil”, inclusiv la rafinăria din Ploieşti, a fost semnalat un prejudiciu estimat la aproximativ 230 de milioane de euro (din care 112 milioane de euro din evaziune fiscală şi restul din spălare de bani)? (va urma)

Dănuţ Dudu

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.